Mamaia, de la „Perla litoralului”, în moarte cerebrală. Stațiunea nu mai are nici măcar turiști de weekend

Ultima actualizare:

În ultimii ani, stațiunea Mamaia a supraviețuit doar din turismul de weekend, însă principiul după care s-au ghidat agenții economici „lasă că merge și așa“ nu mai funcționează în acest an, scrie adevarul.ro. Cândva perlă a litoralului românesc, Mamaia este acum abandonată de turiști, de investitori și de autorități.

Staţiunea Mamaia este aproape părăsită foto: Mariana Iancu
Staţiunea Mamaia este aproape părăsită foto: Mariana Iancu

E vârf de sezon estival, este weekend, dar Mamaia e aproape pustie. Reporterii „Adevărul” au dat o raită prin cea mai îndrăgită și aglomerată stațiune - până anul trecut! Pe nisipul din zona Cazino a crescut iarbă, semn că nimeni n-a mai călcat din sezonul trecut. Zona de la marginea plajei a devenit coș de gunoi și aici sunt aruncate obiecte de mobilier stricat și gunoi menajer. Toate magazinele au lacăt pe ușă, iar geamurile protejate în toamna anului trecut cu bucăți mari de placaj întâmpină trecătorii și în plin sezon estival.

Terasele din piațetă, de vânzare

La piațeta Cazino, doar câțiva trecători mai animă peisajul. Din terasele situate de-o parte și de alta, mai sunt deschise doar două-trei, restul au postat afișe de vânzare sau de închiriere. Singurele terase care se încăpățânează să supraviețuiască au scaunele goale, deși ofertele de 20% discount sunt la tot pasul.

„Foarte puțini turiști“, „O să închidem și noi“, „Mamaia moare“, sunt cuvintele pe buzele tuturor vânzătorilor din centrul stațiunii Mamaia. Pe de altă parte prețurile continuă să fie foarte mari: un corn costă 8 lei, o înghețată la tonetă 10 lei, un colac secuiesc 20 de lei, trei mici și o chiflă 22 de lei, o clătită 25 lei. Nici fructele nu fac notă discordantă: un kilogram de pere sau caise costă cu 20 de lei, iar strugurii cu 25 de lei, notează adevarul.ro. 

O vânzătoare de chilipiruri de la căsuțele de lemn ridicate lângă curtea Palatului Regal se plânge, la rândul ei, de numărul mic de clienți: „Nu mai vin turiști. S-au speriat și de prețuri și de construcțiile de pe malul Lacului Siutghiol“, spune femeia.

La Mamaia mai vin doar nostalgicii.  O doamnă din București vine din tinerețe la Mamaia. Acum, este însoțită de fiica sa cu handicap. „Ne-a plăcut Mamaia mereu. Este plaja întinsă, dar degeaba. Păi trebuie să vină mii de oameni ca să se umple tot nisipul“, spune femeia.

Un bătrân care a venit cu soția lui să facă o baie duminică dimineața spune că nu-l deranjează lățimea mare a plajei: „Domnule, eu vin să fac o baie, nu să mă plimb între cearceaf și bar ca să iau bere și să mă deranjeze că s-a mărit plaja“, explică el.

Proprietar de hotel: „Îi rad pe cei din București“

Constantin Dumitrașcu, fost şef al Agenţiei de Turism Mamaia, este de părere că aceasta nu mai este stațiune, ci cartierul de nord-est al Constanței. Din punctul său de vedere, problemele au început în anii 2000, când hotelierii au ales să se bazeze pe turiștii de weekend.

„Am avut o discuție cu doi proprietari de hoteluri și le-am propus să le aduc nordici și știți ce mi-au răspuns? «Să știi că eu nu țin hotelul deschis pentru 50 de nordici, eu îi prefer pe cei de weekend. Deschid hotelul vineri de dimineață și îl închid luni. Îmi acopăr cheltuielile pentru că îi rad pe cei din București». Dar iată că nu merge totul la infinit“, mărturisește el, care spune că era de așteptat să se întâmple asta din moment ce hotelierii au prețuri mai ridicate pentru sfârșitul de săptămână, semn că se bazează mult pe acest profit.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net