Marcel Boloș anunță noi măsuri de austeritate. De unde se taie bani și cine va fi afectat

Statul Român anunță că pregătește noi măsuri de austeritate care vor fi adoptate chiar săptămâna aceasta, în baza unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

Marcel Boloș anunță noi măsuri ficale / foto: arhiva
Marcel Boloș anunță noi măsuri ficale / foto: arhiva

Așadar, potrivit noii ordonanțe, până la sfârșitul anului, instituțiile și autoritățile publice locale nu pot finanța din fonduri publice organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități sau sărbători tematice.

Mai mult decât atât, instituțiile publice nu mai pot cumpăra mobilier, și nici materiale pentru întreținere. Nu pot face reparații curente, nu pot cumpăra cărți sau servicii de consultanță.

Și primăriile pierd bani. Ele nu mai au voie să plătească lucrări și servicii de interes public local. Banii din bursele elevilor neutilizate o să ajungă în buzunarul Guvernului.

Ce spune ministrul Boloș despre măsurile de austeritate

Marcel Boloș a explicat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, de ce este nevoie urgentă de adoptare a unor astfel de măsuri și care vor fi românii afectați.

„Cheltuielile acestea care se fac pe sfârșit de an, așa cum reiese și din proiectul de ordonanță de urgență, sunt limitate la nivelul mediei de pe parcursul anului. Deci nu sunt interzise în totalitate aceste tipuri de cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor ci se păstrează nivelul de plăți din cursul anului calendaristic, nivelul mediu de plăți din anul calendaristic.

Am luat în calcul perioada ianuarie-septembrie. De ce am făcut acest lucru? Pentru că, după cum știți, suntem într-o perioadă de angajament față de Comisia Europeană cu o țintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB iar din analizele pe care noi le-am făcut la nivelul Ministerului de Finanțe aceste tipuri de cheltuieli, în cursul anului, înregistrau o medie de 1,1 miliarde de lei, pentru ca la sfârșitul anului toate aceste cheltuieli să ajungă la peste 4 miliarde de lei”, a explicat Marcel Boloș la Antena 3 CNN.

Când ar urma să intre în vigoare aceste măsuri

„De la cheltuielile de natura furnitorilor de birou până la ceea ce înseamnă partea de alte cheltuieli pentru reparații curente, cu mențiunea că, dacă vor exista situații excepționale, prin memorandum, Guvernul va putea aproba limite care să fie peste valoarea acestei medii, dar numai în cazuri bine justificate, pentru că dorim în continuare să ne păstrăm angajamentele față de Comisie și să nu riscăm blocarea investițiilor europene.

Este până la urmă o prioritizare a cheltuielilor pe care le fac autoritățile locale așa cum și statul face aceste prioritizări lună de lună.

Trebuie să înțelegem că bugetul de stat nu este un sac fără fund din care se cheltuie la nesfârșit și ajungem astfel încât să ne blocăm propriile proiecte de investiții sau, mai mult, să riscăm să nu avem bani de autostrăzi sau bani de ceea ce înseamnă modernizarea de școli, modernizarea de spitale, tot ceea ce se face în țara noastră, pentru ca să beneficiem de aceste investiții”, a mai spus Marcel Boloș. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net