Medicii şpăgari vor rămâne pe bară cinci ani?
Decontarea ilegală a operaţiilor estetice realizate la Spitalul de Arşi din Capitală nu îi revoltă doar pe oamenii simpli, ci şi pe colegii de breaslă ai medicilor şpăgari. Aceştia spun că este nevoie de introducerea unor reguli mai clare prin care practica medicală în regim privat să fie delimitată de cea din sistemul public.
Cazul operaţiilor estetice de la Spitalul de Arşi a zguduit lumea medicală. Câţiva medici de aici puneau silicoane pe bandă rulantă, luau şpăgi de până la 3.500 de euro pentru o operaţie, apoi, în baza unor diagnostice false, decontau intervenţiile la casa de asigurări de sănătate.Această practică i-a şocat chiar şi pe mulţi dintre colegii lor de breaslă.
De pildă, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, prof. dr. Gheorghe Iana, a declarat pentru “Viaţa Medicală” că medicii respectivi “ar trebui să nu mai poată lucra într-o unitate spitalicească sau într-un cabinet medical aflat în relaţie cu Casa de Asigurări de Sănătate, timp de cinci ani”.
«S-a creat un sistem mafiot în Sănătate»
Prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România: “Lucrurile trebuie să fie la vedere şi pe o reglementare foarte fermă, încât să nu existe abuz, să nu existe condiţionarea actului medical, dar în acelaşi timp să fie protejaţi şi medicii. Tot timpul s-a spus că legea sănătăţii este gata, şi nici până acum nu s-a introdus în Parlament”.
Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, neurochirurg: „S-a creat un sistem mafiot în Sănătate şi nu cred că este singurul spital la care acest fenomen funcţionează. Căpuşarea sistemului de sănătate e veche prin apariţia de farmacii «lipitori» în jurul spitalelor care vând orice, începând de la tablete şi până la pansamente şi catetere, unele sustrase din spital, contrar tuturor legilor posibile ale Uniunii Europene”.
Prof. dr. Dan Mircea Enescu, preşedintele Societăţii Române de Arsuri Pediatrice: “Intervenţiile chirurgicale nu le poate verifica nimeni. Sigur, dacă sunt diferenţe de diagnostic, se văd foarte precis, dar, în general, dacă controlezi nişte hârtii, hârtiile sunt hârtii. Cine poate pune la îndoială ce ai scris, dacă n-a fost cu tine în sală? E vorba de onestitatea fiecărui medic în parte şi de ce scrie acolo”.