Mieii românești iau calea Orientului. «Românii nu-şi mai permit să cumpere carne de miel»

Ultima actualizare:

Cu toate că mielul din România e apreciat pentru gustul deosebit, fermierii noştri pătrund greu pe piaţă, chiar şi în supermarketurile din România. Ei sunt nevoiţi să trimită animalele în statele arabe.

Florin Marin, crescător de ovine în satul Maxenu. Foto: adevarul.ro
Florin Marin, crescător de ovine în satul Maxenu. Foto: adevarul.ro

Mieii din România nu ajung nici în supermarketurile de la noi, nici în cele europene. Crescătorii sunt nevoiţi să-i vândă la preţuri mici către intermediari, care-i exportă pe bani buni în ţările arabe. Fermierii nu au o infrastructură care să le permită să sacrifice animalele şi să livreze carnea, arată Asociaţia Crescătorilor de Animale “Ţara Loviştei”. 

Florin Marin creşte peste 400 de oi şi capre în ferma pe care o deţine împreună cu tatăl său în satul Maxenu, lângă Buzău. Investiţiile cu hrana şi cu încălzirea adăposturilor au fost mari, după cum spune fermierul. Zilele trecute, a vândut aproape toţi mieii intermediarilor care asigură export spre ţările arabe.

Am preferat să-i dăm direct din maşină unor crescători care trimit la export. Am dat aproape o sută de capete, miei de până la 30 de kilograme. I-am vândut cu aproape 20 de lei kilogramul, preţ convenabil în condiţiile actuale”, spune, pentru adevarul.ro, Florin Marin.

Fermierul din Maxenu dezvăluie că la fel au procedat toţi crescătorii de ovine din zonă, pentru că e complicat să sacrifice ovinele şi apoi să vândă carcasa.

De altfel, sunt ciobani în zona Bărăganului care au vândut efective şi de o 1.000 de miei şi de iezi. În ultimele zile, nu mai puţin de 12.000 de miei au fost trimişi către centrele de colectare din Tulcea şi Constanţa, iar cererea din Orient e în continuă creştere.  

La salariile românilor, mulţi nu-şi mai permit să cumpere carne de miel, pentru că sare de 40 de lei kilogramul. Nu puteam rata vânzarea în străinătate, ca apoi să alerg după autorizaţii la veterinar, să caut puncte de sacrificare şi să asigur transport conform legii”, explică Florin Marin.

Cu ce problemă se confruntă fermierii

Crescătorii de ovine solicită programe de sprijin pentru a construi puncte de sacrificare. Consumatorul român s-ar putea aproviziona astfel, tot timpul anului, direct de la fermă, la preţul corect.

Cei de la supermarketuri preferă să aibă carne de miel din străinătate, deşi calitatea e diferită faţă de animalul din curtea fermierului. Sper să se autorizeze puncte de tăiere şi la persoane fizice“, arată Constanţa Ştefan, preşedinta Asociaţiei “Ţara Loviştei”.

Punctele de sacrificare în ferme le-ar permite crescătorilor să poată livra legal carne proaspătă.

Mieii româneşti, căutaţi pentru gustul lor deosebit
Mieii româneşti, căutaţi pentru gustul lor deosebit

Interesul e să şi exportăm carcasă de miel, nu miei în viu. Pe piaţa europeană e un deficit de circa 30-40% la carnea de oaie. Cei din ţările arabe au tradiţiile lor de sacrificare şi preferă mielul în viu. State precum Qatar, Oman şi Emiratele Arabe Unite cer miel din România, pentru că are alt gust“, mai spune şefa asociaţiei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net