Misterele din Pădurea Hoia-Baciu, «Triunghiul românesc al Bermudelor» FOTO/VIDEO

Ultima actualizare:

Desele apariţii ale unor fenomene stranii în Pădurea Baciu, din apropierea Clujului, din ultimele decenii, au stârnit interesul unor echipe de cercetători români ale fenomenelor paranormale. Este şi cazul scriitorului Daniel Roxin, care a realizat şi un documentar pe tema aceasta. Ca invitat, l-a avut pe preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie, prof. univ. dr. Adrian Pătruţ, din Cluj-Napoca.

„Pădurea Hoia-Baciu este unul dintre cele mai active puncte pe plan mondial, poate cea mai activă zonă în care se produc fenomene neobişnuite", explică Pătruţ.

Biologul Sift, pionierul cercetărilor din Baciu

Cel care a detectat iniţial petrecerea unor fenomene stranii în zonă a fost biologul Alexandru Sift care, la începutul anilor '50, a surprins mai multe forme ciudate, cu aspect nebulos, pe care ulterior le-a şi fotografiat. Ca urmare a descoperirilor lui Sift, fenomenele misterioase din apropierea Clujului au captat, începând cu anii '70, atenţia mai multor echipe de cercetători români şi străini.

Primul eveniment major a fost semnalat în data de 18 august 1968, când pe cer, deasupra Pădurii Baciu, a apărut un OZN. Imaginile cu straniul obiect, precum şi o serie de rapoarte au fost prezentate institutelor de cercetare din Europa şi SUA. Nimeni nu a reuşit însă să dea o explicaţie cu privire la producerea fenomenului.

Un an mai târziu, biologul Sift a surprins un alt obiect asemănător survolând zona. A doua zi, în pădure, a descoperit o urmă circulară cu un diametru de aproape 5 metri, unde iarba se uscase.

„De altfel, acea urmă a fost vizibilă mulţi ani, până prin 2009", spune Pătruţ.

Sevă curgând din trunchiuri, de Paşti

În plus, Pătruţ spune că zona a devenit cunoscută şi pentru sunetele ciudate care se aud frecvent: de salvare, de cauciuc care explodează, chiar şi al unui ceas cu cuc.

Vezi VIDEO pe adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
George Simion și paraclisul   în fundal   al nunții sale de la Măciuca Vâlcea Foto captură video jpg
Satul Criscior si centrul minier Barza Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Parcul arheologic Pompeii (foto: Pixabay)
5465654 jpg
most haunted hotel interior jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
carte pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net