Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun. Povestea celui care pune daruri în ghetuţe

Ultima actualizare:

    Moş Nicolae este un aducător de daruri în special pentru cei micifoto: About.com
Moş Nicolae este un aducător de daruri în special pentru cei micifoto: About.com

Sfântul Nicolae, renumit printre creştini pentru bunătatea sa, cunoscut drept Moş Nicolae şi sărbătorit în fiecare an la 6 decembrie, este adevăratul Moş Crăciun. Santa Claus din lumea anglofonă a apărut chiar prin deformarea cuvântului "Sinterklaas" care înseamnă Sfântul Nicolae. Unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, Nicolae a fost supranumit „Făcătorul de Minuni”, păstrând şi rolul de Moş Crăciun pentru copii.

Moş Nicolae nu e doar un personaj mitologic, care aduce nuieluşe frumos împodobite micuţilor neascultători şi daruri copiilor cuminţi, ci este cât se poate de real, Sfântul Nicolae din Myra. Sfântul Nicolae s-a născut în satul Patara, Lichia, în sudul Turciei de astăzi, într-o familie de creştini bogaţi şi credincioşi. Părinţii i-au pus la naştere numele de Nicolae care înseamnă “biruitor de popor”. Încă de mic a învăţat tainele credinţei în Isus şi taina iubirii de oameni. Părinţii săi, tatăl Teofan şi mama Nona, au murit într-o epidemie când el era încă un copil.

Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun. A înfăptuit 21 de miracole

Toată averea moştenită a folosit-o pentru ajutorarea celor săraci, bolnavi sau suferinzi. Şi-a trăit viaţă în sărăcie, în post, rugăciune şi dragoste. Încă de tânăr şi-a simţit vocaţia monahală. A fost ales episcop şi şi-a dus mai departe traiul său simplu de călugăr. A întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Myra, capitală Lichiei, şi a călătorit ca prelat la Ierusalim. Nu mai puţin de 21 de "miracole" îi sunt atribuite, Sfântul Nicolae devenind cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni, şi în special pentru copii. Întreagă sa viaţă stă sub semnul facerii de minuni. El a salvat de la înec un credincios care i-a cerut ajutorul prin rugăciuni, a salvat o corabie de la scufundare prin oprirea unei furtuni pe mare, a scos oameni nevinovaţi din temniţe, a vindecat oameni de boli incurabile, le-a redat vederea, auzul sau graiul.

Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun. Sfântul este un aducător de daruri

Dar nu prin aceaste fapte a ajuns Sfântul Nicolae întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu. Legendele spun că el a aflat într-o zi, că un tată din cetatea Mira, de durere că este lipsit de ajutor în a-şi mărita fiicele, dorea să le ia zilele şi apoi să-şi pună şi el capăt vieţi. Mişcat de durerea omului şi îngrijorat de soarta fetelor, Sfântul Nicolae a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa acelei familii. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi şi în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae. Din acest motiv, preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar putea fi socotit adevăratul Moş Crăciun, şi asta pentru că Nicolae este un aducător de daruri.

Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun. Explicaţia nuieluşei pentru cei neascultători

Sfântul Nicolae a participat în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, astăzi Iznik, Turcia, în anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod, Sfântul Nicolae este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae şi atât de încăpăţânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea face în Biserica, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palmă Sfântului Nicolae a rămas obiceiul că,la  6 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment.

Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun. Întemniţat din cauza credinţei

În perioada Imperiului Român, creştinii erau persecutaţi, aşa că Sfântul Nicolae a fost întemniţat din cauza credinţei lui, murind la 6 decembrie 342 la Myra, Turcia. La 8 ani de la moartea să, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, în cartierul Vlaherne, cu hramul Sfântul Nicolae. Ducându-se vestea că din mormântul sau izvorăşte mir, creştinii din întreagă lume au început să vină aici să se roage, vindecandu-se de boli incurabile.

În afară de cinstirea care i se aduce ca ocrotitor al multor ţări (Grecia, Rusia) şi oraşe, el este şi sfântul ocrotitor al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae la 6 decembrie, precum şi la 9 mai (mutarea Moaştelor sale) şi la 29 iulie (dată naşterii sale).

Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun. Copiii sunt cei mai fericiţi

Cel mai întâlnit obicei de Sfântul Nicolae este legat de gestul de a dărui cadouri copiilor, celor dragi sau celor săraci. Acest lucru provine de la faptul că, atunci când părinţii acestui sfânt au murit, el şi-a împărţit toată averea săracilor. Sfântul Nicolae este întruchiparea dărniciei şi a dragostei de oameni, copiii fiind foarte fericiţi când se apropie 6 decembrie, considerândul adevăratul Moş Crăciun. Creştinii nădăjduiesc că Sfântul le va ascultă rugăciunile şi îi va izbăvi din nevoi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net