Dobânzi record la prima ediţia din 2025 a titlurilor de stat Tezaur
Începând de luni, 13 ianurie și până pe data de 6 februarie românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani. Dobânzile pentru prima ediție din 2025 sunt cele mai mari de până acum și sunt neimpozabile.
Prima ediție Tezaur 2025 vine cu dobânzi record
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, precizează sursa citată.
„Titlurile de stat reprezintă o investiţie sigură, cu o dobândă avantajoasă şi neimpozabilă. În plus, avantajul investiţiei cetăţenilor în titluri de stat este că dobânda plătită din bugetul de stat rămâne în ţară, se duce în buzunarul românilor, iar cetăţenii contribuie prin aceste împrumuturi la o construcţie bugetară mai echilibrată.
Mă bucură faptul că din ce în ce mai mulţi români aleg să investească în titluri de stat şi recomand tuturor ca începând de luni, să investească cu încredere în titlurile de stat Tezaur", a declarat viceprim-ministrul şi ministru al Finanţelor, Tanczos Barna, citat de Agerpres.
Cum pot fi cumpărate titlurile de stat
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 13 ianuarie 2025 şi 6 februarie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.
Operaţiunile care pot fi realizate online sunt:
- deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată,
- subscriere titluri de stat Tezaur,
- virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
De asemenea, pot fi achiziţionate între 13 ianuarie 2025 şi 7 februarie 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, respectiv între 13 ianuarie 2025 şi 6 februarie 2025 în mediul urban şi 13 ianuarie 2025 şi 5 februarie 2025 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Dobânzi record la ediția din ianuarie 2025
Dobânzile oferite la ediția din ianuarie 2025 a titlurilor de stat Tezaur sunt unele record, fiind mai mari decât cele oferite la ediția din decembrie 2024.
În ultima luna a anului trecut, pentru titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, au fost oferite dobânzi anuale de 6,45%, 7,20% și, respectiv, 7,60%
La ediția din ianuarie Ministerul de Finanțe a mărit din nou dobânzile, acestea fiind de 7% la maturitate de un an, 7,5% pentru 3 ani și, respectiv, 7,8% pentru o maturitate de 5 ani.
În septembrie și octombrie dobânzile au fost de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%. Pentru luna noiembrie, titlurile de stat aveau dobânzi anuale avantajoase de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.