Motivele pentru care un român stabilit în Cipru, de mai bine de 20 de ani, vrea să revină în țară. „A fost paradis aici, acum vreau să mă întorc acasă!"

Un român, stabilit în Cipru de 20 de ani, declară că vrea să se întoarcă în țară. Prețurile mult prea ridicate de acolo îl fac să își dorească acest lucru. În trecut, totul a stat diferit. Cipru era ca un paradis, unde totul era ieftin. „Acum totul e scump, salariile sunt mici, abia se descurcă oamenii. Mai stau un an sau doi și mă întorc acasă", a spus românul.

Cipru Foto: Shutterstock
Cipru Foto: Shutterstock

Românul care s-a stabilit în Cipru 

Florin Jucan s-a stabilit, în Cipru, în 2003. La început, totul era ca în paradis. Acum, însă lucrurile s-au schimbat. „Am ajuns aici în iunie 2003 și am vrut să plec după câteva zile. Era prea cald pentru mine. Eu sunt din Alba Iulia, nu eram obișnuit cu asemenea temperaturi. Nu aveam nicio treabă cu fotbalul, nu știam nimic, dar mi-a zis o vecină de acest job și atât m-a bătut la cap că până la urmă am acceptat", declara Florin. 

Îi este dor de România și repetă de mai multe ori în timpul discuției că nu va mai sta mult timp în Cipru: „Când am ajuns aici, era ca în paradis. Totul era ieftin, era o diferență mare față de România. Acum totul e scump, salariile sunt mici, abia se descurcă oamenii. Mai stau un an sau doi și mă întorc acasă", scrie gsp.ro.

Ce salariu primește românul la clubul din AEK Larnaca

 „Nu am un salariu mare, cam 1.200 de euro, dar am prime bune. Când ne-am calificat în Europa, am luat 12.000 de euro. În plus, clubul îmi plătește chiria, mașina și utilitățile. Dacă nu se întâmpla asta, nu mai rămâneam pentru că nu aveam cum să trăiesc. Chiriile sunt foarte mari, pentru o garsonieră trebuie să plătești cel puțin 500 de euro. Mâncarea e scumpă, nu mai zic de utilități. Fiind foarte cald, nu poți sta fără aer condiționat, iar curentul e foarte scump. Am plătit acum 200 de euro pentru ultimele două luni".

Electricitatea, cel mai ridicat preț în Cipru 

Românii din Cipru se plâng de prețul energiei electrice. Cipru este țara din Europa unde prețul energiei electrice este printre cele mai ridicate. Conform Eurostat, în a doua parte a anului 2023, media în Cipru a fost de 0,36 euro per kWh, în timp ce în România a fost de 0,19 euro per kWh.

Din cauza prețurilor ridicate, tot mai mulți români se întorc acasă. „Am schimbat 52 de antrenori în 21 de ani. Ei vin și pleacă, eu am rămas aici. Oamenii sunt mulțumiți de mine, iar șefii nu sunt ca în România, să te bată la cap. Dacă îți faci treaba, nu îi interesează cât stai la muncă, nu te controlează", a spus Florin Jucan, magazioner la AEK Larnaca. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
hacker profimedia jpg
thunderstorm 3213885 1280 jpg
maini venetia jpg
Doburoku Matsuri jpg
Kamala Harris Donald Trump/ FOTO: Getty Images
blocuri la vanzare jpg
castelul Bethlen Haller jidvei2 jpg
casa plantelor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net