Noi muncim! De ce suntem tot săraci?

Ultima actualizare:

    Drumarii şi constructorii lucrează zi-lumină,  pentru salarii modeste (FOTOGRAFII: MARIAN ILIESCU)
Drumarii şi constructorii lucrează zi-lumină, pentru salarii modeste (FOTOGRAFII: MARIAN ILIESCU)

“În ţara noastră prea puţini oameni muncesc”, a spus ieri un oficial. Acesta ar fi motivul pentru care o ducem atât de greu şi economia abia se mişcă. Oamenii spun însă că muncesc pe rupte, pe bani puţini.

Valuri de oameni pleacă dimineaţa devreme la muncă, abia găseşti un loc în metrou sau autobuz, iar maşinile sunt bară la bară. Se duc la serviciu, unde îi aşteaptă un program infernal, plătit cu bani puţini. Uite unul care stă degeaba, îmi spun în gând, când am văzut un bărbat în toată firea stând pe malul unui lac. Omul stă cu ochii pierduţi în gol. Îl salut şi îl întreb dacă a plecat la pescuit.

"Sunt necăjit. M-am aşezat puţin, să mă gândesc încotro s-o apuc. Lucrez de 27 de ani, ultimii ani numai de noapte. Muncesc de mă spetesc şi abia mă descurc. Mi-a murit soţia şi abia am găsit bani de înmormântare. Ce viaţă mai e şi asta? Salariul îmi ajunge pentru strictul necesar. Am un băiat student, dar care munceşte să se întreţină. Ar trebui cel puţin un salariu de 2.000 de lei să trăieşti pe vremurile astea. Dar, ce spun eu? Toată ţara e o ruină!", ne-a spus Alexandru, de 47 de ani, din cartierul Tei, din Capitală.

Am întâlnit ieri oameni care mergeau cu paşi repezi, nu cumva să întârzie la program. Sunt şase milioane de români care se agită zilnic să îşi păstreze locul de muncă şi să se descurce cu salariile care nu ţin pasul cu preţurile.

Alte trei milioane de oameni muncesc pe unde apucă, spun datele INS. Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat ieri că în ţara asta sunt prea puţini oameni care muncesc şi că avem cel mai mic număr de salariaţi din UE, la o mie de locuitori. Acesta ar fi motivul pentru care România a intrat, din nou, în recesiune, iar economia bate pasul pe loc.

Suntem pe locul 5 la ore de muncă lucrate

Datele publicate de Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie, citate de Business Insider, arată că de fapt în ţările cu economiile cele mai puternice, angajaţii muncesc cel mai puţin.

De exemplu, ultimele locuri sunt ocupate de Luxemburg, care are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din Europa, şi Finlanda. Iar Germania nici nu se află în Top 20. România ocupă locul 5, la egalitate cu Slovacia. Iată cât se munceşte în alte ţări europene:

Locul 1- Grecia: 42,2 oreLocul 2- Republica Cehă: 1,2 oreLocul 3- Bulgaria: 40,9 oreLocul 4-  Polonia: 40,6 oreLocul 5- România şi Slovacia: 40,5 oreLocul 7- Cipru: 40 oreLocul 8- Slovenia: 39,6 oreLocul 9- Ungaria: 39,4 oreLocul 10-Letonia: 39,2 oreLocul 11-Portugalia: 39 oreLocul 12- Malta: 38,8 oreLocul 13- Estonia: 38,6 oreLocul 14- Spania: 38,4 oreLocul 15- Lituania: 38,3 oreLocul 16- Franţa: 38 oreLocul 17- Austria: 37,8 oreLocul 18- Italia: 37,6 oreLocul 19- Finlanda: 37,4 oreLocul 20- Luxemburg: 37 ore

«În ţara asta, prea puţini oameni muncesc»Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, a declarat, marţi, că actuala situaţie de recesiune în economie este efectul faptului că în România se munceşte puţin, potrivit Agerpres.

"Ceea ce s-a întâmplat arată cum merge PIB-ul. În ţara asta, prea puţini oameni muncesc. Avem cel mai mic număr de salariaţi, la mia de locuitori, care muncesc, din toată Uniunea Europeană. Munca nu dă roadele pe care le aşteptăm cu toţii", a spus Vasilescu, la Realitatea TV, explicând cauzele scăderii PIB, pentru două trimestre consecutiv.

Potrivit datelor estimate, anunţate marţi de INS, PIB al României în trimestrul I din 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV din 2011 (date ajustate sezonier).

În aceste condiţii, ţara a intrat în recesiune tehnică întrucât a consemnat două trimestre consecutiv de scădere a Produsului Intern Brut. Adrian Vasilescu a subliniat că nu este nici o legătură între cursul de schimb şi ceea ce s-a întâmplat cu PIB-ul, ci aceasta are legătură cu ceea ce se întâmplă în lumea largă în economie.

«Abia mai avem timp pentru noi»

Anca, 25 de ani. „Mă grăbesc să ajung la timp la locul de muncă. Ştiu că mai sunt români care nu muncesc, dar statul ar trebui să găsească soluţii."

Florica, 35 de ani. „Muncesc de la 6 ani. Sunt florăreasă de mic copil şi am să o învăţ şi pe fata mea să facă la fel. Vin de la 6 dimineaţa, stau până la 8 seara şi câştig bani cât să o duc de la o zi la alta."

Florentina, 35 de ani. „Trebuie mai multe locuri de muncă! Nu rezişti cu un salariu mic sau doar din alocaţii. Ar trebui să se implice mai mult statul, să se mişte economia."

Maria, 57 de ani. „Stau de dimineaţa, până seara, şapte zile pe săptămână. Pe ploaie, pe vânt şi când e ger. Să câştig şi eu un bănuţ cinstit."

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net