O mare uzină din România se redeschide, după 15 ani. Sute de locuri de muncă vor fi disponibile, investiția e uriașă

Fabrica de tunuri din Reşiţa se pregăteşte să îşi redeschidă porţile, marcând un moment important după o perioadă de stagnare ce a durat 15 ani.

Fabrica de tunuri din Reșița a fost salvată de o investiție din Dubai / foto: GorjOnline
Fabrica de tunuri din Reșița a fost salvată de o investiție din Dubai / foto: GorjOnline

În următoarele şase luni, aceasta va fi supusă unui amplu proces de retehnologizare, urmând să aibă inițial doar 100 de angajaţi. Autorităţile locale sunt optimiste că acest demers va aduce oraşul Reşiţa din nou în atenţia Europei în ceea ce priveşte producţia de armament.

Resuscitarea fabricii a fost posibilă datorită intervenţiei unei companii cu sediul în Dubai, care a preluat controlul asupra acesteia. Potrivit lui Flavius Nedelcea, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, contractul iniţial prevede angajarea a până la 75 de persoane, urmând ca în etapele ulterioare numărul acestora să crească între 200 și 300, pentru ca în final să fie angajaţi şi mai mulţi.

În ceea ce priveşte producţia, fabrica va opera în principal pe bază de componente achiziţionate de pe piața locală din România. Flavius Nedelcea subliniază că baza tehnologică a Arsenalului va fi menţinută, permițând producţia continuă de ţevi de tun și alte componente legate de acest domeniu, inclusiv obuze.

Peste 400 de tone de oțel urmează să fie prelucrate

Se estimează că după reluarea activităţii, peste 400 de tone de oţel vor fi prelucrate pentru fabricarea armelor de război. Prefectul Ioan Dragomir exprimă speranţa că, până la finalul anului, nu vor exista probleme în gestionarea stocării produselor, majoritatea acestora fiind destinate uzului militar.

Directorul S.C. Arsenal, Ionuț Chisăliță, se arată încrezător că fabrica va avea un impact semnificativ în industria de armament la nivel european, odată ce infrastructura necesară va fi complet implementată.

„O să vedeţi că, într-un termen foarte scurt, după ce vom asigura toată această infrastructură, vom începe să şi producem şi, repet, Reşiţa va redeveni unul dintre pilonii industriei militare din România şi, cred eu, chiar şi din Europa”, a spus acesta, potrivit Observator News.

Fondată în 1972, compania a jucat un rol crucial în furnizarea a peste 60% din tunurile şi obuzele Armatei Române. După o comandă în 2008, fabrica şi-a închis porţile, iar în prezent numărul angajaţilor este de doar 32.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net