Ora de vara 2020. În ce țări nu se schimbă niciodată ora și de ce

Ultima actualizare:

    Ora de vară se schimba în ultima duminică din luna martie
Ora de vară se schimba în ultima duminică din luna martie

Ora de vară 2020. În ultima duminică a lunii martie, adică în data de 28 spre 29, trecem oficial la ora de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră. Astfel, ora 3 va deveni ora 4. Există, însă, țări unde acest lucru nu se întâmplă, iar motivul este unul cât se poate de simplu: unele state nu au adoptat niciodată o astfel de măsură, iar altele au renunțat la ea. Iată care sunt acestea și ce motive au avut!

Potrivit publicației The Point of Change, schimbarea orei, pentru a beneficia de cât mai multă lumină naturală, s-a întâmplat pentru prima oară în Anglia, în anul 1908, iar această idee i-a aparținut lui Benjamin Franklin. Metoda a fost preluată și aplicată de foarte multe țări ale lumii, însă mai mult de 100 de state de pe toate continentele au refuzat să se alinieze „ordinii mondiale”. Motivele sunt diverse, de la refuzul banal până la cele de ordin religios, dar nu numai. De exemplu, rușii au renunțat la schimbarea orei de vară pe motiv că acest lucru îi derutează pe oameni și este un factor în plus de stres pentru ei.

În Africa, doar trei tări au decis să facă trecerea de la ora de vară la ora de iarnă și invers: Namibia, Tunisa și Egipt. În America de Nord și de Sud nu au mai dorit să treacă prin schimbarea orei Venezuela, Ecuador, Panama, Guatemala, Nicaragua, Columbia, dar și alte state mult mai mici. În SUA, nu se schimbă ora în Arizona și Insulele Hawaii. De asemenea, nici în orașul Ontario, din Canada. În Asia, printre țările care nu schimbă ora se numără Japonia, Vietnam, Afganistan, India, Singapore, Filipine, China și Coreea de Nord. În Europa, doar trei state nu fac aceste modificări: Belarus, Rusia și Islanda. Nu în ultimul rând, în Australia ceasurile se schimbă doar în anumite zone ale țării, în timp ce în Queensland și în Australia de Vest ora rămâne în tot cursul anului aceeași.

Rușii au trecut permanent la ora de vară în 2011

2011 a fost anul în care rușii au dat ora înainte pentru ultima oară. Iar asta acest lucru s-a produs în urma unuidecret al președintelui din acea vreme, Dimitri Medvedev. Acesta declara că schimbarea orei de două ori pe an dăunează sănătății, provocând confuzie și stres în rândul oamenilor. „În fiecare toamnă și primăvară afurisim acest sistem”, declara președintele Rusiei în 2011. „Bioritmul nostru are de suferit. Suntem cu toții furioși. Fie dormim prea mult și ajungem prea târziu la muncă, fie ne trezim prea devreme și nu știm ce să facem cu timpul liber. Iar sărmanele vaci și alte animale nu pot pricepe de ce trebuie să mănânce mai devreme sau mai târziu sau de ce trebuie mulse la o alta oră”, a mai adăugat el.Ora de vară fusese dezbătută de ceva timp în Rusia, iar președintele mai propusese eliminarea sa și în anul 2009.

Trecerea la ora de vară 2020 ne va afecta cel puțin o zi. Motivul? Ne vom culca la aceeași oră la care ne-am culcat în mod obișnuit până acum, dar vom dormi mai puțin. Motiv pentru care s-ar putea să ne trezim mai obosiți. 

Citește și: 

Ele vor da lovitura. Care sunt cele patru zodii cu noroc la bani în luna martie

Gabriela Cristea își face singură pâine cu drojdie de bere în casă. Cum procedează: "Mi se pare genială ideea ta"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net