Ora de vară 2021. În noaptea de sâmbătă spre duminică dăm ceasurile înainte cu o oră

Ultima actualizare:

    România trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie
România trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie

Ora de vară 2021. România trece la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, 27 spre 28 martie - ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră. Astfel, ora 3.00 va deveni ora 4.00. Duminică este cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie (31 octombrie în 2021).

În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii), ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

Ora de vară 2021. Cum a apărut ideea orei de vară 

Ideea orei de vară îi aparține celebrului om de știință Benjamin Franklin, în anul 1784, aflăm de pe site-ul Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu” din București.  Acesta a scris un eseu numit "An Economical Project" în care a emis cateva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. Una dintre metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii.

Pe când se afla la Paris, la vârsta de 78 de ani, aceasta s-a ocupat de modul în care lămpile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineață de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6 surprins de cât de multă lumină îi intră în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului, dar, în același timp a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont.

Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Și acesta a fost uimit când într-o dimineață de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise. El a propus într-un pamflet publicat în 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, si să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În anul 1908 s-a încercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar a fost respinsă.  

State care au adoptat ora de vară

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania. Pe 19 martie 1918 s-a introdus și în Statele Unite.În acest moment 70 de țări au introdus ora de vară.

Țări în care nu există oră de vară 

Ora de vară nu este adoptată în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. De asemenea, două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vară.

Ora de vară în România

În țara noastră ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 și până-n 1940, când s-a renunțat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Pana-n 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie pana la sfarsitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

Renunță sau nu România la schimbarea orei?

Eliminarea trecerii la ora de vară a fost pusă în discuţie în ultimii ani. După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, în perioada 4 iulie-16 august 2018, şi în care au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, Comisia Europeană a propus eliminarea orei de vară.

Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne - ora standard sau ora de vară. Ţările care decid să menţină permanent ora de vară ar trebui să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard îşi vor schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Situaţia în care Comisia Europeană va observa că deciziile privind ora pot afecta în mod semnificativ sau permanent funcţionarea în bune condiţii a pieţei unice, va putea introduce o propunere de amânare a intrării în vigoare a directivei cu maximum 12 luni.

În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, potrivit www.cdep.ro. Guvernul şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor la 22 ianuarie 2020. În urma unei dezbateri asupra propunerii legislative pentru abrogarea Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, în Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 februarie 2021, fost hotărâtă retrimiterea acestui proiect la comisie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net