Pericol pe munte. Este risc ridicat de producere a avalanşelor în Munţii Bucegi şi Făgăraş

Ultima actualizare:

Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca, până la stabilizarea stratului de zăpadă, să evite traseele alpine din aceste zone montane, în special cele aflate la altitudini mari sau pe versanţii abrupţi. Mai mult se așteaptă ca pericolul să crească în următoarele zile.

Risc crescut de avalanșe

Salvamontiștii atrag atenția că startul de zăpadă este mare și riscul de producere a avalanșelor este ridicat. Mai mult, este de așteptat ca pericolul să crească în zilele următoare.

avalansa jpg

„Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Braşov atrag atenţia asupra riscului ridicat de avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş, în special la altitudini de peste 1.800 de metri. Ninsorile recente au depus un strat consistent de zăpadă, local peste 20-25 cm, care, combinat cu vântul puternic, a format plăci instabile pe versanţi. Aceste condiţii favorizează declanşarea avalanşelor, atât spontan, sub influenţa vântului sau a ninsorilor, cât şi la suprasarcini provocate de trecerea turiştilor sau schiorilor. Stratul superior al zăpezii, caracterizat de o rezistenţă redusă, poate aluneca peste straturile mai vechi, provocând avalanşe de dimensiuni medii şi, în zonele cu acumulări mari, chiar considerabile”, transmit, miercuri seară, oficialii Salvamont Braşov.

Reprezentanții Salvamont Brașov precizează că riscul de producerea a avalanşelor este de 3, pe o scară de la 1 la 5, în care 5 reprezintă risc maxim. Gradul de risc poate creşte în următoarele zile din cauza ninsorilor suplimentare prognozate.

Recomandările salvamontiștilor

„Recomandăm turiştilor şi practicanţilor sporturilor de iarnă să evite traseele alpine din Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş, în special cele aflate la altitudini mari sau pe versanţii abrupţi, până la stabilizarea stratului de zăpadă”, precizează Salvamont Braşov.

 Totodată, salvatorii le amintesc tuturor celor care au decis să urce pe munte, că echipamentul specific pentru iarnă este obligatoriu şi trebuie să includă detector de victime în avalanşă (DVA), lopată, sondă, cască, colţari, piolet şi, dacă este posibil, rucsac cu airbag pentru avalanşă.

Deplasările trebuie făcute doar în grupuri bine pregătite, cu distanţe suficiente între membri pentru a reduce riscul suprasarcinilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
image
image