Persoanele condamnate în dosarul Colectiv ar putea scăpa cu pedepse mai mici după schimbarea încadrării juridice. Ce spun familiile

Ultima actualizare:

    Altarul amenajat de români pentru victime, în piața din fața fostului Club Colectiv Foto: unitischimbam.ro/ro.wikipedia.org
Altarul amenajat de români pentru victime, în piața din fața fostului Club Colectiv Foto: unitischimbam.ro/ro.wikipedia.org

Procesul vinovaților pentru incendiul criminal de la Clubul Colectiv răscolește răni adânci în familiile victimelor. Supravieţuitorii incendiului din Clubul Colectiv şi familiile victimelor reclamă, într-o scrisoare deschisă, schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor, ceea ce ar duce la pedepse ”mici şi nesemnificative”.

”Pentru reprezentanţii sistemului judiciar, dosarul Colectiv este nimic mai mult decât un caz complicat; pentru noi, este tragedia care ne-a distrus vieţile”, au transmis semnatarii documentului în scrisoarea publicată de news.ro, adăugând că se aşteaptă să se facă dreptate.

Scrisoarea emoționantă a familiilor supraviețuitorilor incendiului din Clubul Colectiv

”În câteva zile, se împlinesc 5 ani şi jumătate de la producerea incendiului din clubul Colectiv, cauzat de corupţie, nerespectarea legii, incompetenţă şi nepăsare. De 5 ani şi aproape 6 luni, noi, supravieţuitorii, familiile noastre şi familiile celor care au pierit în urma incendiului – prietenii noştri dragi – aşteptăm ca Justiţia din România să facă dreptate. Pentru reprezentanţii sistemului judiciar, dosarul Colectiv este nimic mai mult decât un caz complicat, cu înrâuriri incomode, a cărui componentă politică jenează şi influenţează deopotrivă. Pentru noi, însă, este tragedia care ne-a distrus vieţile, oroarea care ne-a răpit persoanele iubite de lângă noi şi supliciul care ne-a mutilat trupurile şi sufletele dincolo de recunoaştere, transformându-ne în veşnici pacienţi. Pentru părinţi, este groaza indescriptibilă care i-a făcut orfani de copii şi i-a aruncat într-un doliu perpetuu, imposibil de depăşit. O rezolvare cinstită a cazului, ne-am spus în toată această vreme, ne-ar reda încrederea în România şi ar face ca moartea celor dragi să reprezinte mai mult decât 65 de răni nevindecate, arse pe trupul înţesat de tragedii al acestei ţări. Ne-am agăţat, unii cu disperare, de speranţa că dreptatea va triumfa şi astfel ne va elibera de o parte din suferinţa, disperarea şi ura pe care le simţim, ajutându-ne să aruncăm, în sfârşit, un pic de ţărână peste mormintele celor pierduţi şi să ne continuăm, atât cât este omeneşte posibil, vieţile”, se mai arată în document.(...)După 5 ani şi jumătate de chinuri felurite, atât fizice, cât şi sufleteşti, aflăm din documentele emise după termenele apelului, că se ia în mod serios în considerare schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor inculpaţilor, lucru care, dacă s-ar înfăptui, ar putea duce la absolvirea acestora de o parte din vină şi la „îndulcirea” până la derizoriu a pedepselor acordate”.

Ce înseamnă schimbarea încadrării pentru familiile supraviețuitorilor din Clubul Colectiv

Potrivit unui anunț al tribunalului care judecă dosarul Colectiv la termenul următor vor fi puse în discuţie, din oficiu, următoarele schimbări ale încadrărilor juridice:

-pentru inculpaţii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa, Radu Antonina şi Matei George Petrică, va fi pusă în discuţie înlăturarea art. 309 C.pen., respectiv consecinţele deosebit de grave.

-de asemenea, pentru inculpaţii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa şi Moţoc Sandra Ramona, va fi pusă în discuţie forma de vinovăţie, intenţia sau culpa, mai exact dacă este vorba de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu. În situaţia în care se va aprecia că este abuz în serviciu, se va pune în discuţie ca pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor Popescu Cristian Victor Piedone şi Iofciu Aurelia să se aibă în vedere forma continuată, iar nu concursul de infracţiuni.

”În această situaţie, inculpaţii s-ar putea alege cu pedepse mici, nesemnificative, disproporţionate faţă de gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor lor, lucru care ar arunca o umbră adâncă asupra întregului proces de justiţie din România, arătând că nici în cazuri tragice în care vinovăţia este evidentă, precum Colectiv, judecata nu pare să se facă pe măsura severităţii infracţiunii, ci pe baza împingerii la extrem a legislaţiei, cu scopul de a menaja, probabil, inculpaţii şi nicidecum de a face dreptate. O asemenea decizie de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor întru reducerea pedepselor acestora, nu ne-ar afecta doar pe noi, în calitate de părţi în acest proces, ci s-ar răsfrânge asupra tuturor actelor de justiţie din România. Ar semnala că, indiferent cât de grave sunt faptele şi urmările acestora, pedeapsa, în loc să fie exemplară şi să descurajeze încălcarea legii, este doar o formalitate”, trag un semnal de alarmă familiile supraviețuitorilor de la Colectiv.

Citiți și

Incendiu în club Colectiv! Filmul evenimentelor

Primarul Piedone: Clubul Colectiv funcționa legal

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net