Polițist echipat cu haine de civil, victima agresiunii în trafic

Haina îl face pe om! Un polițist ce nu era echipat cu uniforma de serviciu, dar care a încercat să aplaneze un conflict izbucnit în trafic, a fost lovit de unul dintre participanți, care nu știa că respectivul este organ al legii. 

Secția 18 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Minicipiului București a fost sesizată prin intermediul unui apel la numărul de urgență 112 de către un bărbat care a fost victima unui agresiuni în trafic.

Polițist în civil, agresat de un participant la trafic

Polițiștii l-au depistat pe respectiv și l-au identificat pe bărbatul care a fost reclamat.

Citește și Caz violent la Iași! Un șofer a fost bătut de către polițiștii locali, după ce a parcat neregulamentar

Deoarece aceștia aveau un comportament agresiv, a fost solicitat ajutorul celorlalte echipaje ce se aflau în zonă. Până la sosirea respectivilor, o echipă formată din doi polițiști, de la Secția 24 Poliție, care acționau în haine civile, s-a deplasat la fața locului.

Conflictul a fost aplanat până la un anumit moment, când în sprijinul agresorului a venit și un autoturism cu 3 ocupanți. Unul dintre aceștia l-a lovit pe polițistul în civil, potrivit informațiilor Poliției Capitalei.

Persoanele ce au fost implicate în acest incident au fost duse la audieri la Secția 24 Poliție, iar polițistul ce a fost lovit a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare. 

În urma primelor cercetări realizate, a rezultat că agresorul nu ar fi știut că respectivul este, de fapt, de la Poliția Română. 

Vezi și Noi modificări legislative! Cât stai în secție, dacă te-a săltat Poliția?

Așadar, cercetările vor continua, sub atenta supraveghere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. 

În urma evenimentului din București, trei bărbați au fost reținuți. 

Există și evenimente fericite

Recent, o cameră atașată de uniforma unui agent a surprins momentul în care acesta este agresat verbal de un participant la trafic, pe care l-a somat să se legitimeze. 

Acesta a refuzat să prezinte actele necesare și, mai mult, chiar a încercat să fugă de la fața locului. Văzând asta, un agent ce se afla la fața locului a decis să aplice legea, spargându-i geamul din față al șoferului cu echipamentul din dotare. 

Videoclipul a ajuns foarte repede viral pe rețelele de socializare, foarte mulți cetățeni apreciind corectitudinea respectivului organ al legii.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net