Noi modificări legislative! Cât stai în secție, dacă te-a săltat Poliția?

Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 2 mai, un proiect de lege pentru modificarea legii 218 din 2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

Legea 218 din 2002 a fost modificată
Legea 218 din 2002 a fost modificată

Noile reguli reglementează intervalul de timp avut la dispoziție de polițiști pentru a iniția verificări în cazul suspecților duși la secție.

Astfel, conform noii legi, verificările nu vor putea depăşi „un termen de opt ore de la momentul iniţierii deplasării”.

Termenul poate fi prelungit

În forma anterioară a legii era specificat faptul că atunci când poliţiştii au suficiente motive pentru a duce o perosană la secţia de poliţie, pentru verificări suplimentare sau legitimare, cercetările trebuie începute „de îndată”, fără să fie reglementată o perioadă de timp.

Citește și: Super-captură a poliţiştilor Antidrog, pe Litoral, în zona unui festival!

Totuşi, polițiștii vor avea posibilitatea de a extinde termenul de opt ore, în anumite situații. De exemplu, dacă nu poate fi stabilită identitatea persoanei în decursul celor opt ore, termenul se va prelungi „cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși un termen de 12 ore de la momentul inițierii deplasării”.

Când poate fi părăsită secția

Potrivit noii legi, poliţiştii vor fi obligaţi să permită persoanei cercetate să plece, în următoarele condiţii:

·        la finalizarea cercetărilor, chiar dacă termenul legal de opt ore (sau cel excepţional de 12 ore) nu a expirat încă;

·        la expirarea termenului de opt ore, dacă identitatea persoanei a fost stabilită;

·        la expirarea termenului special de 12 ore, chiar dacă identitatea persoanei nu a fost stabilită.

mOTIVELE PENTRU A FI DUS LA SECȚIA DE pOLIȚIE

De asemenea, este bine de știut, care sunt situațiile în care, potrivit legii, polițiștii pot duce o persoană la secție:

·        nu se poate stabili identitatea ei sau când există suspiciuni că identitatea declarată nu e cea adevărată ori că documentele ar putea fi false;

·        din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor sau bunurilor aflate asupra sa, creează motive pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

·        prin acțiunile sale pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, ori ordinea publică;

·        luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Citește și: Hoață prinsă după ce a furat cumpărăturile unei nevăzătoare

Noile reguli vor intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net