Ce glumă proastă! Trei polițiști glumeți au pus pe jar toată secția 7 de Poliție

Trei polițiști din București au pus pe jar toată secția 7 de Poliție după ce au făcut cea mai proastă glumă posibilă. Doi dintre ei au înscenat răpirea celui de-al treilea, în joacă. Lucrurile au devenit însă foarte serioase după ce un bărbat carea asistat fără să vrea la toată scena s-a speriat și a sunat la numărul de urgență 112. 

radar politie rutiera jpeg

Aseară, după lăsarea întunericului, un polițist a fost săltat de pe stradă de doi indivizi. Acesta a fost legat la mâini și băgat cu forța într-o mașină care a demarat, apoi, în trombă. O scenă care ar șoca pe oricine și care nu ar fi catalogată nici o clipă drept o glumă. Iată că așa s-a și întâmplat, căci povestea are un final fericit. Nu amuzant, ci doar fericit. 

Pe o stradă din București, în văzul tuturor trecătorilor, un polițist este imobilizat de doi indivizi, luat pe sus, legat și aruncat într-o mașină. Un martor care a asistat la întreaga scenă, după ce și-a revenit din șoc, a pus mâna pe telefon, a sunat la 112 și a anunțat o răpire.  

Pe fir au intrat polițiștii secției 7

Imediat, au fost alertați poliţiştii secţiei 7 care au pornit în căutarea autoturismului. Oamenii legii au găsit repede mașina, iar asta pentru șoferul nu a avut nici o intenție să se ascundă. De fapt, nici prin cap nu i-a trecut că gluma de care cu siguranță s-au amuzat copios va stârni panică și îngrijorare printre colegii de breaslă. Prin urmare, polițiștii secției 7 i-au descoperit rapid pe glumeți. 

Agenții au ajuns la locuința șoferului unde au găsit-o și pe așa zisa victimă.Cei trei s-au scuzat și au spus că totul nu a fost decât o glumă însă cel mai probabil, toți trei vor fi cercetați disciplinar.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
ankur jain erika hammond nunta egipt instagram jpg
vreme furtuna png
pod india wikipedia jpg
Motivul pentru care Ion Creanga era numit Popa Smantana de cei apropiati  Detalii pe care sigur nu le stiati despre scriitor 1024x609 webp
Vama Veche, în anii trecuți de 1 Mai jpeg
miez nuca nuci jpeg
avion pexels jpg
Femeie insarcinata FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net