Polițistul în fustă de la „Locală” explică: „Sunt înclinat spre lesbianism" și aduce acuzații grave

Ultima actualizare:

Mihai Bucur, poliţistul din Bucureşti, de 53 de ani, ajuns viral pe internet după ce s-a afişat în haine de femeie a vorbit deschis despre situația lui. A spus că urmează o terapie de feminizare, după ce și-a dat seama în urmă cu trei ani că își dorește să fie femeie și că plănuieşte să îşi facă şi operaţie de schimbare de sex. El și-a acuzat colegii de discriminare.

Mihai Bucur își acuză colegii de comportament discriminatoriu și antisemit

Polițistul Mihai Bucur. Foto: Facebook/ Robert Turcescu
Polițistul Mihai Bucur. Foto: Facebook/ Robert Turcescu

Polițistul a făcut acuzații grave la adresa colegilor lui polițiști. El susține că a fost luat în bășcălie atât din cauza vestimentației dar și pentru că este evreu.

„Există atât acte de discriminare, cât şi acte de antisemitism. Conducerea instituţiei mi-a spus în nenumărate rânduri să nu mai port kipa (scufia tradiţională cu care evreii îşi acoperă creştetul capului). Am avut perciuni evreieşi conform Leviticului şi Torei pe care m-a pus directorul general adjunct să îi tund pentru că sunt mizerii.

Şeful serviciului de comunicare al Poliţiei Locale care purta coadă mi-a spus de ziua mea de naştere: „Evreule, câţi evrei încap într-o maşină?” I-am spus: „Conform certificatului de înmatriculare”. Mi-a spus: „Greşit, evreule! 55 de evrei: 5 în maşină şi 50 în scrumiera maşinii”. a povestit polițistul la România TV.

Mihai Bucur, explicații despre pozele în care apare în ținută de damă la serviciu

„Acele poze, pentru că de aici a plecat această dorinţă a mea să îmi fac dreptate, sunt făcute acum 3 ani, într-un birou al unui director, care stătea cu şeful serviciului logistic şi unde venea şi acest director Horia Scarlat care m-a lovit în sediul instituţiei, în acest an. Există o plângere penală depusă la Parchet, la care este ataşată înregistrarea în care se vede cum mă loveşte după ce mă ameninţă cu pumnul şi spune în faţa martorilor: „Dacă nu eram cu poliţia, te uscam cu bătaia”.

Ulterior, când am vrut să-mi fac dreptate şi l-am întrebat de ce procedează astfel, unul dintre colegi mi-a zis: „Vezi că te şi bate”. M-am dus spre maşină când pleca şi mi-a spus: „Te execut, te dau afară”. În aceeaşi zi, mi-a spus: „Nesimţitule”, pentru că eu purtam unghiile făcute”, a mai spus Mihai Bucur.

Bucur a mai povestit că i s-a cerut să ridice fusta pentru a le arăta colegilor și superiorilor ciorapii pe care îi purta, totul fiind fotografiat. Aceste imagini, realizate acum trei ani, au fost ulterior difuzate în media. În prezent, Bucur a fost avertizat să nu mai poarte fustă la muncă, fiind amenințat cu concedierea dacă va continua să o facă, transmite sursa citată.

„Acum merg cu unghiile făcute şi au fost făcute 3 sesizări, toate 3 clasate de Comisia de Disciplină ca nejustificate pentru că unghiile le fac de regulă în negru, în alb sau în albastru. Şi Ronaldo îşi face unghiile cu negru”, a mai spus polițistul.

Poliţistul Mihai Bucur are și un diagnostic

Cezar Mihail Bucur este diagnosticat cu disforie de gen și a dezvăluit cî în viitorul apropiat urmează să se supună unei operații de schimbare de sex. Acest lucru se va întâmpla după finalizarea terapiei de feminizare.

"Operația de schimbare de sex o voi face numai după ce voi avea rezultatele asupra trupului prin terapia de feminizare. În februarie 2022 am depus documente la instituție în care un psiholog, un psihiatru și un endocrinolog certificau cu documente medicale că am disforie de gen, care este declasificată, nu mai este considerată tulburare sau afecțiune. Deocamdată nu am bani [...]", a explicat Mihai Bucur.

"În toaletele publice merg la bărbați pentru că mentalul colectiv este tributar, suntem una dintre țările cele mai transfobe, ar însemna să dau naștere unor conflicte și sunt o persoană care deocamdată nu are aspectul de femeie [...]. Mie îmi plac femeile. Sunt înclinat spre lesbianism", a conchis polițistul Mihai Bucur.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net