Postul din Săptămâna Mare a Paștelui. Ce reguli de conduită trebuie să respecți 

Obiceiul postului de paște se pierde în negura timpului dar canonic biserica l-a reglementat încă din secolul al treilea, când Postul cel Mare a fost împărțit în două. Postul Păresimilor sau al celor 40 de zile, care se ține până în duminica Floriilor căruia i se mai zice și postul prepascal. În săptămâna patimilor se ține postul pascal, care durează o săptămână și poate fi mai aspru, după dorința și posibilitatea credinciosului. Biserica nu mai recomandă de multă vreme diferențierea între cele două feluri de post, considerându-l unul singur.

image

Ce semnificație are Săptămâna Mare a Paștelui

În săptămâna mare se trăiește în fiecare an ultimile zile din viața Mântuitorului pe pământ.

Marea zi de Luni - este amintită jertfa tânărului Iosif care a fost vândut de frații săi ca sclav în Egipt, faptă care este un arhetip al trădării și vânzării lui Hristos de către Iuda.

Marea zi de Marți - este ziua în care se reamintește pilda celor 10 fecioare, cinci bune și cinci nebune care ne învață să priveghem fim pregătiți în orice moment pentru întâlnirea cu Mântuitorul.

Marea zi de Miercuri - este ziua pomenirii femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi picioarele lui Hristos și după ce le-a uscat cu părul ei le-a uns cu mirul cel mai de preț. Femeia păcătoasă este un simbol al pocăinței reale și a renunțării cu adevărat la păcat.

Sfânta și Marea Joi - este o zi complicată. În ea se amintește de spălarea picioarelor ucenicilor ca model de urmat în smerenie, este ziua în care Iisus arată tovarășilor săi la cina cea de taină modul în care se va face jertfa nesângeroasă, instituind Taina Sfinei Euharistii, are loc rugăciunea arhierească dar este și începutul patimilor prin vinderea Lui de către Iuda.

Vinerea Mare - retrăim înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului nostru și în toate bisericile ortodoxe are loc prohodul Domnului, slujba de înmormântare.

Marea Sâmbătă - este prăznuită îngroparea și pogorârea la Iad a Mântuitorului unde eliberează sufletele drepților de sub stăpânirea morților.

Ce reguli trebuie să respecți în Săptămâna Patimilor 

Săptămâna patimilor este o continuitate firească a Postului Păresimilor iar la slujbele bisericești se amintesc ultimile zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignirea și Învierea Lui. În Miercurea Mare, ziua în care a avut loc transformarea ucenicului Iuda în însuși vânzătorul Domnului, se ține recomandă a se ține post negru. Este ultima zi în care se iese la munca câmpului. În Joia mare se merge la spovedit iar seara, îmbrăcați de doliu, la denie. Tot în Joia mare se face pomenirea strămoșilor noștri iar femeile duc la biserică colaci, prescuri, vin și fructe pentru a fi sfințite și împărțite apoi nevoiașilor.

Bărbații aprind focuri rituale în curți pentru ca sufletele morților să regăsească mai ușor drumul spre casă. 

În Săptămâna Patimilor se păstrează liniștea, ne aliniem tristeții generale a unei perioade de doliu - în unele zone ale țării lumea chiar poartă doliu - , se mătură curțile, se repară gardurile

Sâmbăta, ultima zi a postului, se sacrifică mielul, se pregătesc mâncăruri tradiționale, se pregătesc coșurile pentru sfințit la slujba de Înviere. Este săptămâna în care oamenii ar trebui să devină mai buni, mai iertători și mai iubitori.

Ce nu e bine să faci în Săptămâna Mare

Începând din Joia Mare nu se mai face nici un fel de muncă a câmpului, și tot în Joia Mare nu se doarme deoarece cine doarme va fi leneș tot anul. În Vinerea mare nu se slujește sfânta Liturghie, cine poate ține post negru, nu se lucrează și nici clopotele nu se trag. Chiar dacă cineva trebuie îngropat, nu se trag clopotele ci se va bătea numai toaca.

Ce nu ai voie sa mananci dacă ții post în Săptămâna mare

Dacă în trecut în Săptâmâna Mare se ținea postul cel mai aspru, în zilele noastre se ține același post ca înainte de Florii. Doar cei care pot și care din iubire de Dumnezeu doresc să sacrifice plăcerea de a mânca pot ține post aspru, mâncând numai pesmeți, pâine uscată semințe și fructe uscate. Miercuri, în ziua în care Iuda a vândut pe Dumnezeu primind în schimb 30 de arginți, cei mai evlavioși pot ține post negru.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate și Beatrice, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diana sosoaca botnita png
maria antoaneta jpg
Tebea 2024  Adevărul  Facebook Diana Sosoaca jpg
reumatism jpg
madalina jpg
animale biserica profimedia (2) jpg
zambet shutterstock  jpg
panouri solare casa depositphotos1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net