Povestea cutremurătoare a unei pensionare din Capitală. Trăieşte în cimitirul Otopeni, uitată de lume
Doarme pe o masă ca să nu o mănânce gângăniile. Nu are curent, gaze sau apă. Aşă trăieşte de două luni şi jumătate într-o cocioabă improvizată într-un cimitir din Otopeni bătrâna Maria Ţanea.
Există drame în faţa cărora rămâi mut, iar mintea caută în zadar o explicaţie logică. În cimitirul Aurel Vlaicu din oraşul Otopeni, cum intri pe dreapta, lângă gard, se află o construcţie de carton, o cocioabă este mult spus.
Aici, între morţi şi vii îşi duce ultimii ani de viaţă Maria Ţanea, de 77 de ani, Mamaia Maria cum o ştiu toţi.
”Am ajuns aici pentru că nu am casă şi cu pensia mea de 640 de lei nu mă acceptă nimeni să stau cu chirie. Am apelat la mila oamenilor şi degeaba: cine să ţină o bătrână ca mine, grav bolnavă, neajutorată şi fără bani”, se tânguie femeia. Spune că reprezentanţii primăriei din Otopeni i-au tot promis că îi vor găsi un adăpost, dar timpul trece şi ea tot în cimitir rămâne. Singurul care a ajutat-o este un preot, dar nu vrea să spună mai multe despre el ”să nu se supere maică”.
Are o tumoră la cap, dar nici acest lucru nu a sensibilizat pe nimeni să îi ofere un loc civilizat unde să trăiască până când cel de Sus o va chema la el.”Din 2005 de când am fost evacuată dintr-o casă naţionalizată trăiesc pe unde pot, ca o frunză purtată de vânt. Cum am fost şi cum am ajuns. A avut un băiat care a murit de o tumoră la cap şi familia lui nu mai vrea să ştie de mine, deşi am nepoţi. Sunt şi eu om, este vina mea că nu am murit, că vreau să trăiesc?”, îşi strigă cu lacrimi în ochi suferinţa bătrâna.
Pentru a uita de necazuri, i-au rămas doar amintirile, cum şi-a crescut băiatul, apoi nepoţii. Ce frumoase erau vremurile acelea, dar acum stă pe iarbă în cimitir, la trei paşi de ”lanul” de cruci şi la câţiva metri de un cartier rezidenţial de vile şi blocuri cochete cu trei-patru etaje.
Este supărată că nu vine nimeni să o vadă, dar într-un fel este mai bine, crede ea: ”Nu mă vede lumea în ce hal am ajuns”.