Povestea lui Dan Mutu, cel mai vestit bătăuș de stradă din perioada comunismului

Dan Mutu este un nume la fel ca oricare altul și nu-ți spune nimic. Nu știi despre cine este vorba. Însă, povestea lui este o poveste de roman. Un roman sangeros, cu bătăi în stradă, și violență din vremea comunismului. Pentru că, deși nu știam pe atunci, și pe vremea lui Ceaușescu existau interlopi.

Dan Mutu a fost unul dintre cei mai vestiți interlopi din vremea comunismului
Dan Mutu a fost unul dintre cei mai vestiți interlopi din vremea comunismului

Dan Mutu, pe numele său adevărat Dan Bara, are acum 72 de ani și nu se deosebește de pensionarii de rând, obișnuiți. Dacă îl privești, nimic nu-ți atrage atenția. Poate doar mâinile noduroase, cu degete strâmbe și monturi te pot duce cu gândul la bătăile de altă dată. 

Așa cum spune în exclusivitate pentru Gândul, nea Dan a lăsat în urmă peste 500 de victime desfigurate. Îi dobora pe toți dintr-o singură lovitură. Era un bătăuș cunoscut pe străzile Bucureștiului și de temut. Iar cu timpul, a ajuns o adevărată legendă a lumii interlope din perioada de dinainte de 89. 

Acesta s-a liniștit abia în a doua parte a vieții, după ce s-a căsătorit cu fosta parteneră de trupă a Mădălinei Manole. 

Prin mâinile noduroase ale legendarului Dan Mutu au trecut mulți interlopi faimoși, între care și Nicolae Duduianu, zis Pian: ”La Văcărești l-am «electrocutat»”, a spus Dan Bara. 

Dan Mutu este singurul infractor de drept comun despre care s-a vorbit la postul de radio „Europa Liberă”, celebra voce a disidenței din perioada comunistă. S-a spus atunci că, dacă în România ar fi zece oameni ca el, ar fi destul pentru organizarea unei lovituri de stat.

Destinul i-a fost marcat de mic copil 

La vârsta de 11 ani, Dan Mutu avea să treacă printr-o experiență care i-a marcat destinul definitiv. Totul a pornit dintr-o răzbunare de copil. Supărat că profesoara de muzică l-a lăsat repetent, elevul Dan Bara și-a pus un ciorap pe cap, așa cum văzuse într-un film franțuzesc cu Alain Delon, și a atacat-o pe femeie. Acest gest l-a trimis direct la reeducare în temutele școli de corecție, unde „s-a specializat”, așa cum îi place să spună.

După cei câțiva ani petrecuți la corecție, tânărul s-a întors acasă, în Floreasca, iar alte întâmplări, multe dintre ele neprevăzute, aveau să-l transforme într-una dintre legendele lumii interlope bucureștene.

„Împăratul” a atras atenția Securității

Dan Mutu estimează că, dintr-un singur pumn, a lăsat fără cunoștință peste 500 de oameni, dintre care unul a și murit. Alți opt au fost internați cu maxilarele fracturate. Pentru că era cunoscut și temut de toți pungașii, ajunsese să fie poreclit „Împăratul”, lucru care atrăsese inclusiv atenția fostei Securități.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net