Primul-ministru român care a scăpat din două atentate. 138 de ani de la moartea lui IC Brătianu
În istoria României există un prim-ministru al guvernului care a scăpat cu viață din două atentate.Este vorba de Ion C. Brătianu, „patriarhul” liberalismului autohton, dar și al „dinastiei de Argeș”, cum a fost numită ilustra familie Brătianu de câtre Nicolae Iorga, pentru a desemna, cu ironie, e drept, pe cea care, în opinia marelui istoric, era adevărata familie conducătoare a țării. Iar pe 15 mai se împlinesc 138 de ani de la moartea lui Brătianu senior, unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri ai țării, alături de propriul fiu, Ionel Brătianu.
Despre Ion C. Brătianu se vorbește astăzi mai ales prin prisma implicării aducerii în țară a viitorului rege Carol I sau în legătură cu Independența obținută în 1877, ca șef al guvernului liberal de atunci. Dar, în general, Brătianu-tatăl a ajuns în umbra fiului său, Ion IC Brătianu, unul dintre artizanii României Mari, cunoscut mai degrabă ca Ionel Brătianu pentru a fi deosebit de propriul părinte. Până și în fotografii, unii îl confundă tot cu fiul devenit, între timp, mult mai cunoscut. Dar și mai puțină lume știe că cel care a condus 4 guverne ale României vreme de 11 ani, în total, a fost și cel care, aflat în funcție, a scăpat cu viață din două atentate. Brătianu senior s-a născut în Pitești, în luna mai sau iunie a anului 1821(data nu e pe deplin cunoscută nici până azi), fiind al cincilea copil al lui Dincă Brătianu și al Anastasiei Tigveanu. Dând dovadă de aptitudini școlare remarcabile, a fost trimis să studieze ingineria la Paris. Acolo, însă, va fi fascinat de ideile revoluționare ale unor mari istorici și gânditori din Orașul Luminilor, ca Jules Michelet și Edgar Quinet. În plus, nu trecuseră nici 50 de ani de la Revoluția Franceză, iar spiritul acesteia încă plutea în atmosfera pariziană, totul culminând cu Revoluția din 1848. Brătianu s-a implicat activ in actele revoluționare ce vizau răsturnarea regimului politic al Regelui Ludovic-Filip care, finalmente, a și fost nevoit să abdice.
Republican, revoluționar, a fost artizanul proclamării Independenței, dar și a Regatului
Întors în țară. Brătianu participă la Revoluția pașoptistă din Țara Românească, fiind numit chiar prefect al poliției în guvernul provizoriu revoluționar. După eșecul revoluției, pleacă din nou la Paris, unde face cunoștință cu închisoarea, pentru trei luni, fiind condamnat pentru o preupusă participare la un atentat ce-l viza pe cel care, între timp, devenise împărat din președinte de Republică, Napoleon al III-lea. Revine în țară și fondează, împreună cu alti amici liberali, Loja masonică Steaua Dunării, cu o influență majoră în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele Țări Române, dar e martor și la îndepărtarea acestuia, în 1866, de către membrii „monstruoasei coaliții” format, din interesul momentului, din liberali radicali și conservatori. Brătianu devine artizanul aducerii în țară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ca domnitor al României, al înființării Partidului Național Liberal, în 1875 și, mai ales, conduce timp de peste 11 ani, între 1876 – 1888, marele guvern liberal ce reușește obținerea Independenței de stat.
Paradoxal, niște ani mai devreme, în 1870, cu prilejul așa-numitei „Republici de la Ploiești” - o mișcare mai degrabă de „operetă”, condusă de Candiano Popescu ce viza răsturnarea lui Carol și instaurarea republicii și în care Brătianu, spirit republican, s-a implicat - a „reușit” să stea din nou în inchisoare, vreme de 2 luni, până când judecătorii au decis achitarea tuturor complotiștilor, Dar tot Brătianu - tocmai pentru a contracara imaginea de republican pe care, domnia lui Carol devenind tot mai stabilă și cu roade bune pentru țară, adversarii politici nu ratau s-o atace - a fost cel care a „patronat” transformarea României în Regat, în martie 1881 și încoronarea lui Carol I ca prim Rege al României, la 10 mai 1881.
Ambele atentate au avut loc în luna decembrie
IC Brătianu a fost, însă, și protagonistul altui eveniment unic, practice, în istoria țării: singurul prim-ministru care a scăpat din doua atentate la viața sa. Primul a avut loc la 2 decembrie 1880, când Brătianu tocmai ieșea din clădirea Camerei Deputaților – aflată pe Dealul Mitropoliei, actualul Palat Patriarhal – când un individ a sărit cu un cuțit cu o lamă lungă de 20 cm, ca să-l atace. Primul-ministru, sesizând intențiile acestuia, a avut inspirația să-l lovească peste braț deviind lovitura care viza zona gâtului spre paltonul gros pe care Brătianu obișnuia să-l poarte iarna. Omul politic a fost, totuși, rănit superficial la gât și la cap, iar agresorul a fost imobilizat. El se numea Ivan Petraru, funcționar în Ministerul de Finanțe, fost profesor în București și Târgoviște, iar cauza atacului fusese, conform celor consemnate în interogatoriul de la Poliție, nici mai mult, nici mai puțin decît „amoarea de patrie”.
6 ani mai târziu, în 1886, tot în decembrie, Brătianu e aproape de a fi împușcat pe când mergea agale pe o stradă central, împreună cu Constantin Robescu, un colaborator apropiat. Atentatorul, un negustor falit din Râmnicu Sărat, Stoica Alexandrescu, După ce la prima încercare pistolul nu ia foc, glontele din a doua încercare se oprește în catarama de la pantalonii lui Robescu, ce sărise să-l apere pe șeful politic. Alexandrescu va fi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Scăpat cu bine din aceste tentative de asasinat, Brătianu a trăit doar până în 1891, murind pe 16 mai 1891, cu puțină vreme înainte de a împlini 70 de ani.
