Scriitoare la 14 ani! Ana Dragomir are deja trei cărți publicate. «Cred că mi-am găsit calea»
Ana Dragomir are 14 ani și locuiește în București. A debutat în anul 2019, cu În căutarea inspirației, o poveste emoționantă și antrenantă despre puterea imaginației și despre călătoriile care ne aduc prieteni pe viață. După un an a lansat Praf de zâne, în care ne convinge că lumea poveștilor este la fel de importantă pentru copii și pentru părinți. Adoră să-și petreacă timpul liber în natură, la țară - locul care a inspirat-o să scrie Copacul - și petrece clipe frumoase alături de prietenii ei.
Ana Dragomir este pasionată de lectură, iubește Marea Britanie și îi place să inventeze povești care să facă lumea mai frumoasă. Toate cărțile ei au fost publicate la editura Trei.
- În „Copacul”, copiii îngroapă o cutie cu diverse obiecte la rădăcina arborelui din poveste. Dacă ar fi să alegi cinci obiecte pe care ai vrea să le îngropi într-o astfel de cutie pe care ulterior să o descopere copiii din 2100 care ar fi acelea?
Bună întrebare! Este frumos să te gândeșți că o parte din tine ar putea fi descoperită peste ani și ani... Este greu să aleg doar cinci obiecte care să mă definească, dar dacă ar fi să aleg aș spune prima mea carte, În Căutarea Inspirației, care îmi marchează debutul în minunata lume a literaturii, un stilou, cartea care m-a impresionat cel mai mult în copilărie, Tărâmul Poveștilor Vraja Dorințelor de Chris Colfer, o poză cu familia mea și un desen pe care l-am făcut când eram mică. Acum că stau să mă gândesc, chiar aș vrea să îi urmez pe Rosie și pe Thomas și să îmi îngrop obiectele la rădăcina copacului meu.
- Auzim tot mai des că adolescenții nu citesc. Cum ți se pare această afirmație din punctul tău de vedere, luând în calcul anturajul tău?
Sincer, cred că este o afirmație adevărată. Chiar dacă eu sunt pasionată de literatură și nu mă pot opri din vorbit despre cărți, nu aș putea spune că și foarte mulți dintre prietenii mei sunt la fel. Se vede o schimbare în comportament, acum că există toate rețelele de socializare și companii de producție care lansează filme pe bandă rulantă, cărțile au ajuns pe locurile mai codașe, nu mai sunt văzute cu atât de mult interes, ceea ce e păcat. Sper că lucrurile o să se schimbe, deoarece cărțile, din punctul meu de vedere, ne pot ajuta mult mai mult în viață în comparație cu pozele prelucrate și videoclipurile virale care sunt interesante pe moment, dar apoi le uităm și nu reprezintă un model sau o lecție de viață.
- Totuși, de ce nu citesc copiii/adolescenții?
Cred că au apărut alte lucruri care le atrag atenția mai mult, care sunt mai accesibile, mai ușor de procesat. Și acesta nu este singurul lucru. Este și educația primită de când suntem mici, care influențează o persoană. Nu cred că ar trebui să vorbim numai despre copii, ar trebui să vorbim și despre adulți. Suntem pe ultimul loc din Europa la citit și conform Eurostat doar 6,2% dintre români citesc cărți. Dacă părintele nu citește, copilul de unde să ia exemplu? Ne dorim copii care să citească, dar le vârâm cărți vechi și demodate pe gât pentru „educația” lor și apoi, după ce termină scoala, nu ne mai pasă. Vorbim de o problemă legată de societate, asta îi face pe copiii din România să nu citească. O problemă gravă care trebuie rezolvată.
Citește și:
Fundaţia lui Bill Gates: 42% din români citesc cel mult o carte pe an!
- Se spune că fiecare carte își are cititorul ei. Crezi că cei care nu citesc n-au găsit (încă) cartea potrivită? Cum facem să ajungă la ei cartea care să le placă și care să le declanșeze apetitul pentru lectură?
Este o mare posibilitate, da. Când eram foarte mică nu pot spune că citeam foarte mult. Țin minte și acum primul meu roman de copii pe care l-am citit, Dominic. Aveam în jur de cinci, șase ani. Până să descopăr seriile de mister, pe Geronimo Stilton, Agatha Mistery și seria lui Chris Colfer, nu eram înnebunită după lumea literaturii. Apoi, împreună cu aceste cărți am descoperit plăcerea lecturii și lucrurile s-au schimbat. Am început să citesc din plăcere. Ideea e că dacă vrei să citești trebuie să și cauți cartea potrivită pentru tine și pentru a face asta trebuie să experimentezi cu mai multe tipuri de cărți. Din fericire, editurile și librăriile din România au multe resurse și opțiuni pentru cititorii lor, iar cartea potrivită poate fi găsită. Trebuie doar să o cauți.
- Cum ai descoperit tu plăcerea cititului?
Am fost la Gaudeamus împreună cu o prietenă apropiată din domeniul editorial și ne-am plimbat prin toate standurile de cărți ale editurilor importante. Am ajuns la Nemira și o doamnă drăguță mi-a recomandat prima carte din seria Tărâmul Poveștilor de Chris Colfer. La început nu i-am dat mare importanță, dar într-o seară simțeam nevoia să citesc ceva (citeam și înainte și îmi plăcea, dar nu eram îndrăgostită încă de cărți). Am luat cartea lui Chris Colfer, am început să citesc și nu m-am mai putut opri. A fost magic.
- Foarte mulți scriitori se folosesc de experiențele personale pentru a scrie. Tu ce și cât ai folosit din experiențele tale în cele 3 cărți?
Cărțile mele conțin foarte mult din mine. Mă inspir din viața mea și din lumea din jurul meu, deci fără să vreau m-am inserat în propriile povești, de multe ori fără să îmi dau seama. Vine atât de natural să adaug lucrurile pe care le iubesc, ca istoria, literatura, scrisul, magia și prietenia. Acestea sunt valori importante pentru mine și îmi definesc modul în care văd lumea. În prima mea carte, Emma și-a pierdut inspirația așa cum am pățit și eu, înainte de poveste. În Praf de Zâne, Alma a intrat în Lumea Poveștilor ca să o salveze, așa cum îmi doream eu să fac când eram mică (și încă îmi doresc), iar în Copacul am dedicat un întreg capitol personajului inspirat chiar de mine, Anne.
- Foarte mulți adolescenți nu știu la această vârstă ce anume se vor face când vor fi mari. Se pare că tu ai decis deja că vrei să devii scriitoare. Se poate schimba ceva în planurile tale, așa cum vezi tu lucrurile acum?
Se poate întâmpla orice în viață, lucrurile se pot schimba cât ai clipi, dar din cum stau lucrurile acum, cred că mi-am găsit calea. Mai e destul de mult până voi ajunge acolo, mai sunt pași de urmat, dar în viitor aș vrea să continui să scriu și să fiu editor, să am grijă și de lucrările altor oameni ca mine, pasionați de scris.
Citește și:
SURPRINZĂTOR! Uite câţi bani au câştigat scriitorii şi regizorii români
- Ce i-ai sfătui pe cei de vârsta ta care vor să scrie și, de asemenea, să publice? Ce pași să urmeze? Cum să creeze?
Știu că sună clișeistic, dar un scriitor de orice vârstă trebuie să aibă încredere în el. Este ușor de spus și greu de făcut, dar atunci când scrii trebuie să ai încredere în tine și în proiectul tău. În ideile tale. Un sfat care mă ajută pe mine este cel a lui Jennifer Niven, care spune: „tu ești singurul tu care există pe întreaga planetă și numai tu îți poți scrie povestea”. Ca să publici, trebuie să scrii manuscrisul cât poți de bine, să adaugi diacriticele și să îl dai cuiva apropiat să îl citească și să îți dea sfaturi. Poate profesorul sau profesoara de limba română. Cineva în care să ai încredere. Apoi trebuie să cauți o editură, să te interesezi de portofoliul lor, să vezi ce publică și să citești pe site-ul lor pașii clari pe să-i urmezi. Dacă primești un refuz, să nu te dai bătut și să continui să cauți și să scrii. Să nu te dai niciodată bătut.
- Care sunt 3 cărți care, până la această vârstă, te-au marcat și ți-au schimbat perspectiva lumii? De ce acestea?
Prima carte ar fi seria Tărâmul Poveștilor pe care am citit-o când eram mică și m-a fascinat încă de la primele pagini. Este o serie care are tot ce și-ar putea dori un cititor împătimit: aventuri, magie, mistere, povești de dragoste și răsturnări de situație. După ce am terminat-o, mi-am dorit enorm să ajung la Berlin și am și reușit, fiindcă o acțiune importantă din poveste avea loc acolo. Căutând-o pe Alaska, debutul lui John Green, este cartea care m-a făcut să mă gândesc serios la viață și la rostul nostru pe pământ. Te lovește ca un fulger. Este extraordinară și nu o voi uita niciodată. Și La Răscruce de Vânturi de Emily Bronte, o clasică gotică și revoluționară scrisă de o femeie înaintea timpurilor ei. Genială!
- La ce lucrezi acum?
E surpriză.
