Se răcește în toată țara! În ce regiuni se anunță averse însoţite de descărcări electrice

Deși ANM anunță că în următoarea perioadă vremea se va răci, pe pe arii restrânse în regiunile sudice disconfortul termic se va menţine ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Vremea urmează să se strice / foto: arhivă
Vremea urmează să se strice / foto: arhivă

Așadar, potrivit ANN, aversele vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi local de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină. Pe alocuri vântul va avea intensificări (rafale de 55...70 km/h) şi vor mai fi posibile vijelii, cu o probabilitate mai mare în regiunile sudice.

Sursa mai spune și că temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 34 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică va avea valori mai ridicate decât în zilele anterioare în majoritatea regiunilor, exceptând extremitatea sud-estică unde va fi în continuare scăzută.

Temperaturile vor scădea şi se vor apropia de cele specifice datei. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Există o posibilitate pentru vijelie şi cantităţi de apă însemnate va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade.

Plouă și la munte

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp, iar pe alocuri va cădea grindină.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale (rafale de 55...70 km/h), dar şi de scurtă durată şi în timpul ploilor. Valorile termice vor scădea faţă de ziua anterioară.

Vremea la mare va fi frumoasă

Deşi temperaturile scad uşor, vremea se va menţine călduroasă. În orele amiezii, disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 29...31 de grade, iar cele minime de 20...21 de grade.

Cerul va fi temporar noros, şi din orele după-amiezii trecător vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale în general de 50 - 60 km/h). Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 26 de grade.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net