Serial Click! Carol I a ridicat primul Palat Regal

10 iulie 2019
article img
Palatul Regal, așa cum arăta prin anul 1900, fusese inaugurat de Carol I în 1885 și păstra pe latura din stânga vechea Casă Golescu, prima reședință a regelui la sosirea în RomâniaFoto: wikipedia.ro

La sosirea în România, în 10 mai 1866, unde fusese ales domnitor prin plebiscit, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen „moștenește” Casa Golescu drept loc al Curții Domnești. Clădirea, însă, nu era nici pe măsura statutului noului principe și nici pe cea a planurilor mărețe pentru viitorul țării pe care acesta le avea. Era nevoie de trecerea ei în epoca unui adevărat Palat Regal.

Când bărbatul cu privire vulturească, dar și - mai ales în acea zi de 10 mai 1866 - intrigată și curioasă, intra, spre înserare, în Capitala viitorului său principat, era deja obosit. Drumul de la Sigmaringen, locul său natal, pînă aici îi fusese o aventură: mersese cu trenul în „vagoane puturoase” de clasa a II-a, navigase pe Dunăre deghizat în om afaceri elvețian și cu pașaport fals, în care era trecut drept Karl Hettingen - Prusia fiind în conflict cu austriecii - amestecat printre călătorii de rând, apoi, odată ce pășise pe pământ românesc, la Turnu-Severin, gonise cu trăsura spre București.

Pe la Băneasa fusese întâmpinat de Primarul Bucureștiului, Dumitru Brătianu - fratele mai mare al lui Ion C. Brătianu, cel care mijlocise aducerea tânărului de 27 de ani pe Tronul Principatelor Unite Române și care-l și însoțise în periculoasa călătorie - care-i oferise cheia orașului.Și-apoi mai erau și mulțimile de oameni – că vestea sosirii Domnului străin ajunsese înaintea lui - care țipau, aclamau și fugeau în spatele trăsurii într-un fel în care căpitanul de dragoni ce urma să fie Domnitorul acestor locuri nu-l mai văzuse. Acum, măcar era așezat în trăsura de gală trasă de șase cai albi, dar hurducăiala era îngrozitoare chiar și pe Podul Mogoșoaiei, pavată cu bărne de lemn, despre care i se spusese că e cea mai importantă stradă din urbe.

Lângă el stătea generalul Nicolae Golescu, unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești ce condusese țara după abdicarea lui Cuza. Deodată, principele tresări la vederea unei case spre care trăsura păru că se îndreaptă. „Ce este această casă?”, întrebă Karl, devenit deja Carol pe limba noilor lui supuși. ”Acesta este palatul”, a venit răspunsul lui Golescu. Carol a crezut că nu înțelesese corect franceza generalului. Clădirea era cam cât micuța gară din Sigmaringen ori o anexă a castelului în care crescuse el. Întrebă din nou, nedumerit: „Unde este palatul?”. Generalul Golescu, stânjenit, îi repetă răspunsul. Dar nu i-a mai spus și că „palatul” spre care se îndreptau fusese ridicat chiar de tatăl generalului, logofătul Dinicu Golescu, cu jumătate de secol înainte. Așa a făcut Carol I cunoștință cu locuința ce avea să-i fie reședință domnească pentru câteva decenii. Să mai spunem și ce a mai văzut chiar sub ferestrele casei, pe terenul din preajma acesteia? O scrie chiar viitorul rege în jurnalul lui: „Palatul a fost la început o casă particulară a familiei Golescu. Odăile nu erau prea mari, dar de proporţii plăcute. Ferestrele acestor odăi dădeau spre o piaţă deşartă, murdară, unde se aşezaseră nişte ţigani şi porcii se tăvăleau în noroi”. De altfel, un contemporan, Frederic Dame, își amintea în volumul „Bucureștiiul la 1906” despre primele impresii ale tânărului domnitor: „După vechile clădiri părăginite, care înconjurau biserica Kretzulescu, se găsea o casă mare, spoită în cenuşiu-albăstrui, urâtă şi tristă: era Palatul Domnesc, precedat de o curte prost pavată, cu corpul de gardă, cu coloane făcând faţă clădirii principale şi fără grădină la spate ca astăzi, acest Palat, care pricinui o atât de dureroasă impresiune prinţului, la sosirea sa în Bucureşti...”.

La 10 mai 1885, Carol I a inaugurat noua reședință

Abia după șase ani, prin 1872, Carol începe să facă primele schimbări majore la „Palatul Domnesc”. Intrarea principală era păzită de un portar îmbrăcat într-un costum special de la Curte, cu influențe orientale, plus alți câțiva servitori. Vestibulul era decorat cu fotografii simbolice ale României, şi surprinzător ale capitalei orientale, Constantinopol (capitala Imperiului Otoman păstrând numele vechi, creștin, până în 1930, când a fost redenumită Istanbul), iar un geam mare, decorat cu o catifea roşie, lăsa lumina să pătrundă până la cei doi lupi de fier, aduşi de la Berlin. Iar la etajul de sus, în capul scării, se deschidea, la dreapta, Sala Tronului, cu draperii de catifea stacojite brodate cu aur, cu tronul aurit sub baldachin de catifea, cu oglinzi mari şi două sobe monumetale de teracotă. Oricum, în primii cinci ani de domnie aproape nu fusese zi în care să nu își dorească să abdice – după cum i se plângea și tatălui său în lungi scrisori – simțind permanent opoziția, ostilitatea ce-l înconjurau ca „prinț străin”, nedeprins cu lumea și obiceiurile oriental-balcanice, după cum nici lumea aceea nu se obisșnuise cu stilul lui nemțesc.

Dar când furtunile politice au trecut, Carol I s-a pus pe treabă. Mai abitir, însă, după proclamarea Regatului, în 10 mai 1881, când el însuși devine Rege al României. Deja era omul care cucerise independența și sentimentele românilor se schimbaseră față de el. Iar acum își dorea o reședință cu adevărat regală, așa cum fusese obișnuit și așa cum merita și tânărul regat. În 1882, alcătuirea proiectului este încredinţată arhitectului francez Paul Gottereau, cel care avea să mai ridice, printre altele, și Palatul Cotroceni. Edificiul era compus din trei corpuri de clădire dispuse în formă de U ce avea să se păstreze și la Palatul regal de mai târziu : cel din stânga - fosta Casă Golescu, corpul central-o construcţie nouă care găzduia Sala Tronului şi marile săli de recepţie, și treia clădire, cea din dreapta, tot o construcţie nouă, folosită pentru corpul de gardă, iar la etaj pentru găzduirea oaspeţilor princiari. Decoraţia Palatului se definea şi prin vasta și valoroasa colecţie de pictură universală adunată de Rege cu bani personali, în care se regăseau picturi semnate de artiști celebri: Botticelli, Vasari, Velasquez, Rafael, Rembrandt, Bruegel, Tiţian. De altfel, colecția avea să rămână în țară, conform dorinței testamentare a lui Carol I, ea constituind ulterior baza colecțiilor de artă universală ale viitorului Muzeu Național de Artă. La finalul vieții, în 1914, Carol I lăsase românilor și urmașilor un regat independent, modernizat și respectat în Europa. Și un Palat Regal mai aproape de spiritul vremurilor, ce luase locul vechilor Curți Domnești și modestei, totuși, Case Golescu.