Serial Click! Meserii care mor: Frații Klostermann repară brichete de peste 50 de ani
Acum poate să pară un lucru banal: ţi se termină gazul din brichetă, mergi şi iei alta. Cândva, nu era aşa. Brichetele erau mici bijuterii de artă, cu mecanisme complicate, ce aveau nevoie de reparaţii. E ceea ce fac, de peste 50 de ani, fraţii Daniel şi Emil Klostermann, primii, dar şi ultimii reparatori de brichete din Bucureşti.
„Aveţi un foc?”. Scot bricheta şi încerc să îi aprind omului ţigara. Nimic. Nici o scânteie, nici o flacără. Mă scuz şi o arunc la tomberon iritat. Nu-i nimic, cu 2 lei iau alta din primul magazin. Aşa ceva era imposibil acum 50 de ani.
Brichetele erau adevărate accesorii estetice, mici opere de artă şi, cam toate, „de firmă”, producţia de serie încă nefiind existentă. Iar dacă mă nimeream şi în faţa prăvăliei fraţilor Klostermann, sigur ar fi rezolvat problema brichetei ce nu se mai aprindea.
La micul magazin de acum, un spaţiu de 4 metri pătraţi, situat la parterul unui bloc de lângă Piaţa Amzei, îl găsesc doar pe Daniel. El e fratele mai mic cu cinci ani. Mai mic, deşi anul acesta va împlini 72 de ani. Ca să respectăm în întregime cronologia evenimentelor, cel de la care au preluat primul magazin se numea Simon.
„Era prin 1965 şi se pregătea să emigreze în Israel. Ştia că Emil e în Cooperaţie, aşa că i-a zis: „Mă, dar ce fac cu prăvălia? Cui i-o las? Păcat de ea, că e treabă de viitor şi are vad bun”.
Aşa că a preluat-o Emil, fratele mai mare. “Eu am venit lângă el câţiva ani mai târziu. Dar chiar eram singurii reparatori de brichete pe vremea aia. După cel care plecase în Israel”, îşi aminteşte domnul Dan.
Prăvălia chiar era în loc bun, lângă Sala Dalles, iar meseria încă avea viitor pe-atunci. Era vremea brichetelor cu benzină, gen Zippo, cu un farmec, dar şi miros aparte.
Apăreau şi la noi primele modele pe gaz. Dan şi Emil s-au tot mutat apoi cu prăvălia, inclusiv în fosta stradă Nikos Beloianis, actuala Take Ionescu, unde aveau printre clienţi tot soiul de celebrităţi.
”O, păi au fost mulţi, vă daţi seama. Unde să-şi încarce brichetele? Chiar dacă se mai deschiseseră câteva centre, în zona centrală, toţi trăgeau la noi. Cel mai fidel client a fost Emanoil Petruţ, actorul. El venea cel mai des. Apoi erau Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Nicu Constantin, Gruia şi Licu, marii handbalişti sau Cornel Pavlovici, Pavca, aşa cum i se spunea, fostul atacant de la Steaua şi Naţională. Mulţi, oricum”, adaugă domnul Dan.
Apoi au venit schimbările. Şi de sistem politic, dar şi de stil al brichetelor. „După 1989 au apărut brichetele Bic. Dar lumea venea să le pună supape, să le reîncarce, că ieşeai mai ieftin aşa. Acum iei două noi cu 5 lei sau cât mai costă”, mai spune bărbatul.
Despre ucenici, numai de bine. Îi vine să şi râdă. „Cine să se mai apuce de asta acum? Păi, înainte de Revoluţie, câştigam şi 3.500 de lei pe lună. Acum mai venim aşa, din pasiune şi ca să ne mai treacă timpul. Ca să nu mai spun cât e pensia şi nu strică orice vine în plus. Dar ucenici? Nu, domnule. Nu mai vine nimeni după noi. Cumva, noi am fost primii reparatori de brichete. Iar acum chiar am rămas ultimii!”.
Plec având propria brichetă reîncărcată. În urmă, rămâne un parfum de gaz şi de brichete vechi. Şi de linie de final a acestei meserii.