”Simt că aceşti copii sunt nepoţii mei”. Povestea medicului sirian care a salvat 50 de copii în timpul pandemiei, în România

Ultima actualizare:

    Medicul Tammam Youssef salvează copiii bolnavi de inimă foto: observatornews.tv
Medicul Tammam Youssef salvează copiii bolnavi de inimă foto: observatornews.tv

Un doctor sirian care a făcut medicina în România a ajuns să fie recunoscut în lume pentru că salvează viețile copiilor cu afecțiuni ale inimii. Pe Tammam Youssef l-a prins pandemia de coronavirus în România, iar acesta a fost norocul celor 50 de micuți salvați de el, în această perioadă, la Spitalul Marie Curie. Doctorul spune că este foarte legat de micuții pacienți și îi simpre ca pe copiii sau nepoții lui pentru care trebuie să lupte și să le dea o mână de ajutor.

De fapt, Tammam Youssef este considerat unul dintre cei mai buni "vindecători" de inimi de copii din lume, scrie Observatornews.ro care a realizat un interviu în exclusivitate cu medicul sirian. A studiat medicina în țara noastră și tot aici și-a început și cariera de medic. Nu i-a fost ușor să fie student străin, mai ales că asta se întâmpla acum 40 de ani, când România se afla încă sub vremea comunismului. Acum vine în București doar pentru a opera pro-bono, la Spitalul Marie Curie, copii cu afecțiuni ale inimii.

Pandemia de coronavirus l-a prins aici, iar restricțiile impuse nu i-au permis să plece din România. Acesta a fost, de fapt, norocul a 50 de copii. Au avut șansa să fie operați și salvați de doctorul Tamman Youssef.

Cum a ajuns Tammam Youssef să studieze în România

Medicul povestește că tatăl lui l-a trimis în România, iar primul șoc a fost cel termic. Afară erau -25 de grade. El venea de la Damasc, unde erau +25 de grade. A ales țara noastră pentru că era raportul cultural între Siria şi România şi a avut o bursă pentru a studia aici. Nu a fost așteptat de nimeni la aeroport. Într-un complex din Agronomie au stat, el și alți studenți, în carantină două săptămâni, deoarece venau din țări calde. Lucrurile nu erau așa simple. A fost apoi trimis la Bacău pentru anul pregătitor, unde trebuia să învețe limba română. Altfel, anii studenției au fost frumoși și are amintiri plăcute despre acea perioadă. Consideră România a doua țară a sa. A făcut schimb de experiențp în Germania, Ausria Spania, și s-a mutat în Italia unde a început să facă cardiochirurgie pediatrică. Medicul a spus că un profesor din facultate i-ar fi ”profețit” că se va întoarce aici să facă ceva pentru țară. În 1993, a fondat Asociația Internațională de Cardiochirurgie Pediatrică. A mers în misiuni și a operat în Siria, Egipt, Tunisia, Maroc. El spune că cel mai mare număr de copii cu aceste malformații congenitale sunt în țările în curs de dezvoltare.

”Prin operaţie, prin cuţitul nostru este vindecarea. Ai două senzaţii: de frică că cineva a avut încredere în tine să operezi şi cealaltă senzaţie că trebuie să iasă bine copilul ca să trăiască, că Dumnezeu ţi-a dat această putere să faci lucru bun”, a povestit medicul pentru Observatornews.ro.

”Simt că sunt nepoții mei”

Medicul a mai spus că este foarte apropiat de micuții pacienți.

”Simt că aceşti copii sunt nepoţii mei, copiii mei care trebuie să le dau o mână de ajutor. De fiecare dată e la fel. Rămâi cu coronarele strâmte, rămâi cu frică până când simți că inima bate în mod regular și frumos. Atunci ți se duce frica. Vine liniștea și bucuria.

Că a supraviețuit copilul este extraordinar. Dar durerea că o operație nu a reușit este mult mai mare. Este foarte dificil să trecem peste un insucces. Medicul nu poate să dea viața la nimeni când îi vine ceasul. Toată omenirea nu poate să îl salveze. În cer este scris la toți momentul când ne naștem, momentul când murim. Când ajungem la momentul acela nimeni nu poate să facă nimic. Dar dacă se întâmplă și cei care au murit acum 20-30 de ani nu îi uităm niciodată. De cei pe care îi salvăm nu ne mai aducem aminte”, iși amintește medicul.

La finalul săptămânii medicul Youssef va pleca în Siria, unde alţi 15 copii în stare gravă trebuie operaţi.

Citește și: 

A tratat copii timp de 53 de ani. Doctorița a locuit în camera de gardă a spitalului

Dr. Cătălin Cîrstoveanu: „Am aplicat în ţară tot ce-am învăţat în străinătate“

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net