Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări" - Iohannis: „Suntem expuşi unor riscuri majore”
Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, a început luni la Bucureşti cu prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, luni seară, în deschiderea primului Forum de afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, despre importanţa sprijinului oferit de instituţiile europene economiilor celor mai noi state membre UE, dar şi despre menţinerea unei relaţii transatlantice „robuste”.
Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltare regională, a transmis luni, la primul Forum de afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, un mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat speranţa faţă de menţinerea legăturii puternice dintre statele membre, dar şi a celei transatlantice. La rândul său, Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a vorbit despre priorităţile economice pe care statele membre trebuie să le stabilească şi urmărească şi a spus că succesul economiilor lor nu poate fi gândit în afara spaţiului european şi nici a celui transatlantic.
Preşedintele României a declarat: „În ultima perioadă a avut loc o acumulare de tensiuni în economia globală, care a venit pe fondul unui mediu securitar în erodare. Suntem expuşi unor riscuri majore, care afectează toţi participanţii la comerţul internaţional, bunuri şi servicii. Sunt de părere că viitorul economiei mondiale trebuie susţinut mai degrabă prin eforturi de a consolida dialogul între toate părţile implicate şi de a întări reglementările multilaterale, pentru ca acestea să fie cu adevărat eficiente”.
El a precizat că ideea înfiinţării Iniţiativei celor 3 Mări a pornit de la „constatarea menţinerii unui decalaj de dezvoltare economică între vechile şi noile state membre ale UE şi din dorinţa de atenuare a acestuia”.
„Un astfel de eveniment este cu atât mai oportun cu cât, în lumea în care trăim, cele mai importante obiective de politică externă ale statelor, şi chiar obiectivele de securitate naţională sunt legate de promovarea intereselor economice şi a aspiraţiilor de bunăstare ale cetăţenilor noştri”.