Tablouri renascentiste furate din Italia, găsite în România. Trei bărbați au fost prinși în flagrant

Ultima actualizare:

Mai multe tablouri renacentiste furate din Italia au fost descoperite de polițiștii români în timp ce urmau să fie vândute în județul Constanța. Potrivit primelor informații, operele de artă valorau peste 150.000 de euro. Acestea au fost sustrase de pe teritoriul Italiei în decursul anului trecut, iar în prezent ancheta este în curs de desfășurare. 

Tablourile furate din Italia / foto: Poliția Română
Tablourile furate din Italia / foto: Poliția Română

Oamenii legii au prins în flagrant trei bărbați, dintre care unul încerca să vândă tablourile valoroase care au fost furate din Italia. Bunurile erau depozitate într-o locație care se află în județul Constanța, iar inculpații urmează să fie duși la audieri pentru a se stabili rolul lor în dispariția bunurilor

Tablourile furate din Italia, pe punctul de a fi vândute în România 

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR au intervenit în data de 6 martie 2025, surprinzând trei bărbați în timp ce unul dintre aceștia încerca să vândă mai multe tablouri valoroase.

De asemenea, potrivit altor informații oferite de polițiști, sustragerea de pe teritoriul Italiei al operelor renascentiste care datează din secolul al XVII-lea s-a produs în anul 2024. 

„Cele 10 tablouri, din perioada renascentistă, secolul al XVII-lea, ar fi fost sustrase de pe teritoriul Italiei, în cursul anului 2024, acestea fiind deținute într-o locație, din municipiul Constanța”, a transmis, vineri, Poliția Română într-un comunicat oficial, citat de Adevărul.ro

Valoarea tablourilor poate crește în urma unor expertize

Tablourile renascentiste furate au fost evaluate de autoritățile italiene la peste 150.000 de euro. Cu toate acestea, după o serie de expertize detaliate, valoarea acestora ar putea crește. 

De asemenea, în zilele de joi și vineri au fost efectuate de către polițiști mai multe percheziții domiciliare. Scopul acestora a fost acela de a strânge cât mai multe dovezi suplimentare, dar și pentru a descoperi cu exactitate care este rețeaua implicată în acest furt. 

Oamenii legii continuă ancheta aflată în desfășurare și urmează ca cei trei bărbați să fie duși la audieri; trebuie să se afle și să se stabilească rolul fiecăruia în traficarea operelor de artă furate din Italia. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
durere in gat jpg
tabel pensii logo jpg
Ilie Bolojan, Ioana Fasie, foto arhiva jpg
image png
UK, foto Shutterstock jpg
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net