Țara europeană cu aproape 5.000 de medici români. Când ești văzut ca „noul coleg” printre străini

Zeci de mii de medici străini lucrează în Germania, iar printre aceștia se numără și 5.000 de români. Limba germană este crucială pentru a se adapta în noua țară.

Zeci de mii de medici din Germania provin din străinătate / foto: Shutterstock
Zeci de mii de medici din Germania provin din străinătate / foto: Shutterstock

Tot mai mulți medici din Germania vin de dincolo de hotarele acestei țări, potrivit adevarul.ro. La finalul anului 2023, statisticile publicate de către Asociația Medicală Germană (Bundesärztekammer) arătau că în Germania lucrau 63.763 de medici din afara țării, un număr tot mai mare comparativ cu anii trecuți.

Cei mai mulți dintre aceștia, aproximativ 6.120, erau originari din Siria, în timp ce românii se aflau pe locul doi, cu 4.668 de medici. Însă, există și fenomenul exact opus, iar unii medici născuți în Germania pleacă în țări precum Elveția, deoarece salariile sunt mai bune.

Aproape 5.000 de medici români lucrează în Germania

Undeva în jur de 2.000 de doctori germani părăsesc țara în fiecare an, pentru a munci în Elveția, Austria, sau chiar și Franța. Autoritățile din această țară se așteaptă ca numărul total de medici să scadă în deceniile următoare, din cauza pensionărilor și a schimbărilor demografice.

Cu toate acestea, există în mediul online și români care se plâng că exodul medicilor către Germania a afectat în mod negativ sistemul medical din România. „Ei bine, de aceea România are probleme cu medicii buni, deoarece toți sunt în Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Suedia, Norvegia sau Canada”, scrie un român, potrivit sursei citate.

Limba germană este extrem de importantă

Pentru românii care se angajează în sistemul medical german, limba germană este crucială pentru a se integra eficient. Cei care reușesc să comunice în germană se vor adapta mult mai bine, iar o româncă a observat personal cum limba germană schimbă modul în care oamenii sunt tratați.

„Colegii mei nu mă includ niciodată în conversații și singura dată când mi se adresează este atunci când trebuie să accept o urgență sau când fac ceva greșit. Una era evident supărată că trebuie să-mi explice (în germană) și că nici eu nu înțeleg nimic. Am colegi care sunt din alte țări, dar sunt aici de mulți ani și vorbesc germană.

Cu ei se comportă frumos, așa că nu i-aș numi rasiști, dar poate nu am nicio șansă față ca oamenii care nu vorbesc engleza să fie drăguți cu mine atâta timp cât nu vorbesc germană. În fiecare zi îmi este foarte greu pentru că sunt invizibilă de cele mai multe ori și, când nu sunt, primesc doar vibrații proaste”, a spus aceasta, conform sursei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
curatare draperii curatare perdele jpg
Cele mai bune cereale pentru micul dejun  Sursa foto shutterstock 429528310 jpg
roman spania jpg
BeFunky collage   2026 03 21T145606 031 jpg
zodii care dau lovitura la bani, foto Shutterstock jpg
masina de spalat rufe, foto shutterstock jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (3) jpg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image
image