Teroarea albă a înghiţit România
Iarna a început în forţă, cu viscole, vânt năprasnic şi troiene de zăpadă. Ieri, meteorologii au emis pe bandă rulantă avertizări de vreme severă, inclusiv un “cod roşu”, pentru trei judeţe din estul ţării: Brăila, Buzău şi Ialomiţa. Azi, scăpăm de “coduri”, dar se va instala un ger cumplit care coboară din Siberia.
BRĂILA. Clipe de coşmar pentru 460 de călători care au rămas blocaţi în câmp, ore în şir, în trei trenuri, pe ruta Bucureşti-Brăila. “Pasagerii au căldură!”, a spus, pentru România TV, Ştefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila. Afirmaţia lui a fost însă infirmată chiar de călători. “De aproape 5 ore suntem blocaţi în câmp. De când s-a oprit trenul nu avem nici un pic de căldură. Sunt şi bătrâni şi copii în tren”, a povestit Cristian Mica, un pasager. Mai mult, un alt călător a spus, pentru Digi 24 că în tren ninge, iar geamurile sunt îngheţate. Două dintre trenurile blocate au plecat de la Galaţi şi se îndreptau spre Braşov, respectiv Bucureşti, iar un al treilea tren circula pe ruta Făurei - Galaţi.
BUZĂU. Un autocar cu 33 de pasageri, care plecase din Republica Moldova şi se îndrepta spre Bucureşti, a derapat într-un şanţ, pe partea dreaptă, astfel că oamenii n-au mai putut ieşi pe uşi din vehicul. Călătorii au fost scoşi de angajaţii ISU prin trapa de sus a maşinii, însă nici o persoană nu a fost rănită. Vizibilitatea pe şosele, redusă la cel mult 10 metri, şi vântul extrem de puternic au determinat autorităţile să închidă toate drumurile naţionale din Buzău. Dacă în interiorul localităţilor zăpada aşternută nu depăşea 30-40 cm, la câmpie zăpada era spulberată, iar viteza vântului depăşea, ieri, 90 de kilometri la oră.
Autostrada Soarelui. Un accident în lanţ a avut loc ieri dimineaţă pe Autostrada Soarelui, la km 44, pe direcţia Bucureşti - Constanţa. Accidentul a pornit de la un tir care a derapat şi a intrat în parapet, iar apoi, mai multe maşini s-au ciocnit.
Autostrada A2 a fost închisă pe tronsonul Bucureşti-Drajna pentru ca utilajele de deszăpezire să poată interveni.
Gara de Nord. Mai multe trenuri au ajuns ieri în staţii cu întârzieri de până la 300 de minute, iar altele au fost anulate, din cauza ninsorilor. CFR Călători a anunţat că nu au circulat ieri trenurile InterRegio pe ruta Iaşi-Galaţi Urziceni – Slobozia Veche, Bucureşti Nord – Galaţi, şi nici trenul Regio Slobozia Veche – Urziceni. Pasagerii care aveau bilete/abonamente la trenurile anulate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor.
44 de copaci căzuţi, 48 de maşini avariate în Capitală. De duminică noapte, începând cu ora 1.00 şi până ieri, la ora 15.30, vântul a doborât 44 de copaci. Mulţi dintre ei au căzut pe maşini, astfel că au fost avariate 48 de autoturisme, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. Totodată, a fost pus la pământ un panou publicitar. Au avut loc 64 de intervenţii, cele mai multe dintre ele în nordul Capitalei.
Femeie îngheţată în Pădurea Băneasa. O femeie care se adăpostea într-un imobil părăsit, aflat în Pădurea Băneasa, a sunat disperată la 112. Era îngheţată şi abia mai vorbea. Nu a ştiut să spună cu exactitate locul în care se află, astfel că misiunea salvatorilor a fost dificilă. Şapte echipe de la ISU şi una de la SMURD, jandarmi şi poliţişti, însoţiţi de câini de urmă, au pornit în căutarea ei. Au găsit-o la 350 de metri în pădure. Era conştientă, dar aproape în şoc hipotermic, aşa că a fost dusă la Spitalul Elias.
Revelion cu ger cumplit. Ninsorile se domolesc azi şi în zilele următoare, dar se va instala un ger năprasnic. În noaptea de Revelion, vor fi până la -14 grade în Banat şi Crişana, -22 grade în Trasilvania, -20 grade în Moldova, -14 grade în Dobrogea, -10 grade în Muntenia, -20 grade în Oltenia şi la munte. Până în 3 ianuarie, la orele prânzului, vor fi -6 grade în Banat, -12 grade în Transilvania şi Moldova, -8 grade în Dobrogea şi Muntenia, -8 grade în Oltenia şi -14 grade la munte. Azi sunt prognozate precipitaţii slabe, în general sub formă de ninsoare. Va ninge slab în 3 şi 4 ianuarie, după care mai urmează un val între 6 şi 11 ianuarie.
7 sfaturi dacă trebuie să pleci la drum
Aproape toate şoselele din ţară sunt copleşite de asaltul ninsorilor, aşa că dacă trebuie să pleci la drum în aceste zile nu uita să te „înarmezi” temeinic pentru a nu rămâne înzăpezit. Click! îţi spune ce lucruri să iei cu tine în maşină când te deplasezi pe distanţe lungi.
Informează-te! Nu pleca de acasă fără să te informezi în legătură cu starea vremii şi a drumurilor naţionale şi autostrăzilor. Poţi afla în timp real care sunt şoselele înzăpezite, închise sau blocate de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române (politiaromana.ro/ro/info-trafic), de pe site-ul Companiei de Drumuri (cnadnr.ro) sau la telefoanele 021.9360, 0800.809.360.
Echipează-ţi maşina pentru condiţiile de afară: anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, pături, apă potabilă, lopată pentru nămeţi şi combustibil de rezervă. Verifică sistemul de încălzire al maşinii şi asigură-te că autoturismul nu are defecţiuni care pot pune în pericol călătoria.
Nu te panica! „În cazul în care cei care pleacă la drum rămân înzăpeziţi în afara localităţilor e bine ca aceştia să-şi păstreze calmul pentru a putea lua deciziile cele mai bune pentru a ieşi din situaţia de urgenţă”, ne spune locotenent Daniel Vasile, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Trage pe dreapta şi porneşte luminile de avarie. Nu părăsi autovehiculul decât dacă ai în apropiere o clădire în care să te adăposteşti!
Anunţă la 112 că nu mai poţi continua călătoria, indicând locul în care ai rămas înzăpezit. Rămâi în maşină până la sosirea salvatorilor, nu face pe eroul dacă vremea e rea.
Eliberează ţeava de eşapament de zăpadă pentru a evita asfixia cu gaze şi porneşte motorul şi sistemul de încălzire pentru a menţine o temperatură confortabilă în interior. Dacă echipele de salvare nu au cum să ajungă la tine prea curând economiseşte carburantul prin închiderea motorului şi pornirea lui la interval de câteva zeci de minute.
Porneşte lumina din interiorul maşinii pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să te poată localiza mai uşor.