Timișoara, paradisul diplomelor false de BAC. Cât plăteau elevii pentru ele

Poliția a arestat două persoane din Timiș care produceau diplome false de bacalaureat, pe care ulterior le vindeau cu suma de 2.000 de euro bucata. Percheziții au fost efectuate și în cadrul Universității din Timișoara, instituție care accepta documentele contrafăcute.

Diplome false de BAC vândute cu 2.000 de euro / foto: Pixabay
Diplome false de BAC vândute cu 2.000 de euro / foto: Pixabay

Persoanele responsabile de falsificarea diplomelor de bacalaureat erau un bărbat și o femeie, care au fost reținuți în urma perchezițiilor efectuate de oamenii legii. Persoanele care doreau să devină studenții la Universitatea Tibiscus din Timișoara, la Facultatea de Informatică, puteau obține cu ușurință titulatura de studenți, după ce cumpărau diplomele false de BAC cu 2.000 de euro. Mai mult decât atât, cumpărătorii mergeau „la sigur”, întrucât facultatea accepta cu bună știință documentele false. 

Diplome false de BAC, pentru cei care au picat „examenul vieții”

Tinerii care nu au promovat examenul de bacalaureat au dat dovadă de creativitate și inteligență și de data aceasta, doritori să devină studenți, au ales calea cea mai ușoară: cumpărarea unor diplome false de Bacalaureat contrafăcute.

Potrivit informsțiilor oferite de Observator News, Diplomele false de BAC erau folosite pentru admiterea la Facultatea de Informatică din cadrul Universității Tibiscus din Timișoara, pe care instituția de învățământ le-ar fi acceptat cu bună știință.

Oamenii legii au efectuat șapte descinderi domiciliare la persoanele care au fost bănuite de  de săvârșirea infracțiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals. De asemenea, o percheziție a fost efectuată și la sediul facultății private din Timișoara.

„În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că mai multe persoane, care nu ar fi promovat examenul de bacalaureat, ar fi achitat suma de 2.000 de euro pentru obținerea de diplome de bacalaureat contrafăcute. Ulterior, ar fi folosit diplomele de bacalaureat falsificate pentru a se înscrie la unitatea de învățământ. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri și telefoane mobile”, este informația oferită de IPJ Timiș.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
berze în curte foto FB Zănel Anei jpg
birou angajat tanar calculator freerangestock jpg
Mers pe jos plimbare FOTO Shutterstock jpg
supermarket, foto shutterstock jpg
alexnewworld rainbow 7511876 jpg
proteina vegetala texturata istock jpg
afra32 entrepreneur 3850511 jpg
tiktok shutter1 jpeg
image
image