Tradiții de sărbătoarea Sfintei Parascheva: împarte covrigi şi must ca să-ţi meargă bine!

Ziua de 14 octombrie este cunoscută în popor şi ca „Vinerea Mare de Toamnă” sau „Vinerea celor 12 vineri”. Este ziua în care creştinii ortodocşi o serbează pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, care este numită în Acatistul ei “mult folositoare”, şi vin anual la Iaşi unde se află moaştele făcătoare de minuni.

Foto: Doxologia
Foto: Doxologia

Sfânta Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie

În popor se spune că Sfânta îi fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet, iar pe cei mici îi apără de deochi.

Sfânta Parascheva e celebrată anual de creştinii ortodocşi în data de 14 octombrie. Sărbătoarea este marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox. Cuvioasa Parascheva s-a născut în apropiere de Constantinopol, din părinţi bogaţi şi credincioşi.

Citește și: Racla de 300 kg, cu moaștele Sfintei Parascheva, a fost purtată pe «Calea Sfinţilor»

La vârsta de 10 ani, a auzit în biserică vorbele: ”Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” şi se decide să urmeze calea celor sfinte. 

Ziua Sfintei Parascheva e marcată de o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii:

În această zi se fac praznice pentru morţi şi se împart ofrande. Este momentul când se dau de pomană pâine din grâul nou şi must.

Ciobanii consideră că iarna care urmează va fi una grea dacă oile dorm îngrămădite şi blândă dacă acestea stau răsfirate.

Vezi și: Pelerianaj Sf. Parascheva 2022. Programul de la Iași

Cuvioasa Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase. Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei apărea adesea lângă râuri sau fântâni, iar apa respectivă devenea tămăduitoare. Din acest motiv există obiceiul în unele zone din ţară să se aşeze icoana Sfintei Parascheva lângă fântâni şi izvoare.

Dacă de Sfânta Parascheva nu este o zi ploioasă, iarna va veni mai repede.

Se mai spune că, aşa cum este vremea de Sf. Parascheva, aşa va fi şi în celelalte sărbători din acest an.

În gospodăriile de la ţară se aprind focuri, oamenii dorind astfel să îndepărteze spiritele rele. 

Mai există tradiţia ca gospodarii să îşi cumpere cojoace şi să facă pregătirile pentru iarnă.

Mii de oameni stau la coadă zi și noapte ca să ajungă la racla sfintei. Foto: Doxologia
Mii de oameni stau la coadă zi și noapte ca să ajungă la racla sfintei. Foto: Doxologia

Ce să nu faci de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Femeile care aşteaptă un copil trebuie să dea de pomană copiilor săraci. În acest fel, pruncul o să fie protejat, iar naşterea va fi una uşoară şi fără probleme.

Dacă, în această zi, femeile vor spăla, vor coase sau vor toarce lâna oilor, le vor apărea negi pe mâini. Cele nemăritate aşa vor rămâne.

Nu rata nici: Sfânta Parascheva 2022. Care este semnificatia atingerii moaștelor din racla Cuvioasei de la Iași

Astăzi nu este voie să se spele haine, să se calce, să se bată cuie sau să se facă treburi în gospodărie, fiind zi de odihnă şi rugăciune. Se spune, încă din bătrâni, că aceia care vor face aceste lucruri vor avea dureri mari de cap.

Nu ai voie să te zgârceşti la bani şi alimente. Dacă cineva îţi cere ajutorul, ajută-l! Oamenii zgârciţi vor avea parte numai de pagube şi riscă să sărăcească.

E bine să împarţi covrigi, lipii, must nou şi vin roşu celor amărâţi. Cei care dau pomană vor avea sărbători îmbelşugate în tot restul anului.

Nu e bine să faci foc în casă în această zi, oricât ar fi de frig. Se spune că adevărata credinţă ţine căldura în sufletele oamenilor. Cei care fac foc în sobă pot avea boli la ochi şi dureri de cap cumplite.

Citește și: Cele mai frumoase urări și SMS-uri de Sfânta Parascheva

Nu ai voie să mănânci nimic până la ora 12, când se termină în cele mai multe biserici ortodoxe slujba dedicată Sfintei Parascheva. Cei care mănâncă dimineaţă, mai ales produse care nu sunt de post, vor avea probleme cu stomacul.

Mii de oameni stau la coadă zi și noapte ca să ajungă la racla sfintei. Foto: Doxologia
Mii de oameni stau la coadă zi și noapte ca să ajungă la racla sfintei. Foto: Doxologia

Pelerinajul de la Iaşi se încheie mâine

La Iaşi, unde se desfăşoară cel mai mare pelerinaj din sud-estul Europei, slujba de hram va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate vor putea urmări slujba şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.

Peste 100.000 de credincioşi s-au rugat, în primele cinci zile de la startul pelerinajului de la Iaşi, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, iar numărul acestora creşte în fiecare oră, tot mai multe autocare din întreaga ţară continuând să se îndrepte spre Iaşi, informează adevarul.ro.

Vezi și: Sfânta Parascheva vindecă printr-o simplă atingere! Când va fi și cât timp va dura pelerinajul la Iaşi

Borna de 100.000 a fost atinsă miercuri dimineaţa, atunci când pe culoarul special amenajat pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane se aflau, la rând, aproximativ 1.250 de pelerini. Fluxul acestora a început să crească după orele dimineţii, iar la prânz, pe culoar erau 2.800 de persoane, numărul total al celor care au trecut pe la raclă ajungând la 103.000.

Se estimează că, până în seara zilei de 14 octombrie, pe la racla Cuvioasei vor trece peste 300.000 de oameni, ceea ce înseamnă cel mai mare pelerinaj din sud-estul Europei.

Racla Sfintei Parascheva va rămâne în curtea Mitropoliei până mâine, 15 octombrie, însă dacă numărul de pelerini va fi în continuare la fel de mare, aşezarea sfintelor moaşte în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!        

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net