Viețile celor șase sfinți ale căror moaște au fost aduse la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou

28 octombrie. Este ultima zi a pelerinajului la cele șase moaște depuse în altarul special din curtea Catedralei Patriarhale, cu ocazia sărbătorii „Sfântului Dimitrie cel Nou-Ocrotitorul Bucureștiului”. „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, „Sfântul Dimitrie cel Nou”, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, „Sfântul Ierarh Nectarie” și „Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”, au povești de viață care i-au făcut iubiți de români și considerați făcători de minuni. 

Credincioși se pot închina până pe 28 octombrie, non-stop, la moaștele depuse pe Dealul Patriarhiei Foto: Adrian Popescu

Cine este „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” 

„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea și era fiul conducătorului cetății Tesalonic. După moartea acestuia a preluat aceeași funcție, dar cum și-a mărturisit deschis credința creștină a fost întemnițat. A fost ucis în închisoare, fiind străpuns cu sulițele.

Biserica îl cinstește ca mare mucenic pentru moartea îndurată în numele credinței. Numele de „Izvorâtorul de Mir” provine din tradiția bisericească referitoare la mirul care ar fi izvorât din moaștele sale, păstrate în biserica ce îi poartă numele din Tesalonic. Sfântul este sărbătorit pe 26 octombrie. 

Cum a ajuns „Sfântul Dimitrie cel Nou” ocrotitorul Capitalei 

Potrivit tradiției bisericești, „Sfântul Dimitrie cel Nou” a trăit în secolul al XIII-lea, în satul Basarabov, situat în apropierea actualului oraș Ruse, în Bulgaria. Moaștele sfântului au fost aduse la București în anul 1774, în timpul războiului ruso-turc, de generalul rus Petru Saltîkov.

La intervenția mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești și a unor boieri, ofițerul a acceptat să lase moaștele credincioșilor din București. Generalul a luat în cele din urmă în Rusia doar una dintre mâinile sfântului. Între anii 1792 și 1793, sfântul a fost proclamat ocrotitor al Catedralei Patriarhale și al Bucureștiului și este sărbătorit pe 27 octombrie. 

Ce trebuie să știți despre „Sfinții Împărați Constantin și Elena”  

Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman și cea mai însemnată realizare a sa a fost „Edictul de la Milano” (313), prin care creștinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Impăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde au fost alcătuite și primele 7 articole ale „Crezului”, a fost fixată data Paștilor (prima duminică după echinocțiul de primăvară). El a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia și a fost înmormântat în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el. 

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia și a fost soția unui general roman. A reușit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a primit titulatura de „împărăteasă”. Potrivit istoricului Eusebiu citat de Mediafax, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă Elena a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a 18 lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani. Ambii sfinți sunt sărbătoriți în aceeași zi, 21 mai.  

„Sfântul ierarh Nectarie”-vindecătorul de cancer 

Sfântul Ierarh Nectarie, Mitropolit al Pentapolei (sau de la Eghina) s-a născut la 1 octombrie în 1846 în Silivria Traciei primind la botez numele de Anastasie. Călăuzit de voința de a-i urma lui Iisus intră în lăcașul de cult cunoscut sub numele de „Noua Mănăstire”, primind numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876 iar mai târziu i se va da cel de-al doilea nume Nectarie. A murit pe 8 noiembrie 1920, după ce a îndurat timp de un an si jumătate chinurile cancerului. Desi moare din cauza acestei boli, el este considerat unul dintre cei mai mari vindecători de cancer si de alte boli grave. Este sărbătorit pe 9 noiembrie. 

„Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”-călugărița adolescentă 

Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970–2014) a fost o mare pustnică, celebră pentru viața sa de rugăciune și pentru darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu, fiind considerată făcătoare de minuni. Născută pe 7 mai 1970 în comuna Moldova Sulița, județul Suceava, Lazăr a ales de foarte de tânără calea vieții monahale. La doar 15 ani, în 1985, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, unde a fost tunsă în monahism după trei ani, primind numele Teodora.  

În anul 2003, monahia Teodora s-a retras pe Muntele Giumalău, unde a dus o viață ascetică, în singurătate și privațiuni aspre. În 2007, a primit „marea schimă”, treapta cea mai de sus a vieții monahale în Biserica Ortodoxă. A murit în 2014, iar în fiecare an, pe 5 iunie, Sfântul Sinod a stabilit data în care este sărbătorită.