Vinzi sau închiriezi locuinţa? Ai nevoie de certificatul energetic
Ce e certificatul energetic?
Certificatul energetic al clădirii este un document tehnic cu caracter informativ şi care atestă performanţa energetică a imobilului respectiv. Performanţa energetică a clădirii reprezintă energia efectiv consumată sau estimată pentru a răspunde necesităţilor legate de utilizarea normală a imobilului: încălzirea, prepararea apei calde de consum, răcirea, ventilarea şi iluminatul.
Performanţa energetică se calculează ţinând cont de anumiţi factori: izolaţia termică, caracteristicile tehnice ale clădirii şi instalaţiilor, proiectarea şi amplasarea clădirii în raport cu factorii climatic exterior, expunerea la soare şi influenţa clădirilor învecinate, sursele proprii de producere a energiei, climatul interior al clădirii care influenţează necesarul de energie.
În funcţie de energia consumată pentru încălzire, climatizare, iluminat, clădirea primeşte un indicativ de la A la G. A reprezintă un consum redus de energie, iar G un consum mare.
De ce avem nevoie de el?
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013, publicată în Monitorul Oficial, pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.
Noua lege prevede ca pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul, proprietarul, administratorul sunt obligaţi să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.
Obligativitatea certificatului energetic trebuia să intre în vigoare încă de la începutul anului 2010, dar a fost amânată de mai multe ori, după ce notarii au susţinut că măsura va majora preţul caselor vechi cu 5-10% şi va bloca tranzacţiile, iar Guvernul a apreciat că procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare şi că numărul de auditori energetici este mic.
Cât durează să-l obţii?
Durata de realizare e de 1-2 zile pentru un apartament, 2-3 zile pentru o vilă şi o săptămână pentru un bloc de locuinţe. Timpul depinde de tipul clădirii şi datele care sunt puse la dispoziţia auditorului de către proprietar.
Acte necesare
Pentru apartament va trebui să prezinţi planul apartamentului (releveu din dosarul de cadastru sau cartea thenică a construcţiei). În cazul unei clădiri, va trebui să prezinţi:
- Plan situaţie - cu încadrarea clădirii în funcţie de punctele cardinale şi vecinătăţi; 5 Planurile - subsol, parter, nivele curente;- Secţiuni - longitudinale, transversale.
- certificat-energetic.ro apartament 1 cameră - 220 lei; apartament 2 camere - 250 lei; apartament 3 camere - 290 lei; apartament 4 camere - 350 lei; case, vile - 4 lei/metru pătrat, negociabil.- auditenergetice.ro apartament sub 35mp - 250 lei; apartament între 35-65 mp - 300 lei; apartament între 66-90 mp - 350 lei; apartament peste 90 mp - 400 lei; Case, vile - sub 100 mp - 500 lei; case, vile între 101-200 mp - 600 lei; case, vile peste 200 mp - negociabil.