Vreme extrem de periculoasă. Fenomene neașteptate, ninsori puternice și un frig năprasnic. Zonele afectate

Ultima actualizare:

Dacă am crezut că scăpăm de iarnă, ei bine, vremea rea se întoarce, așa că dacă până acum am fost scutiți de costuri mari la căldură, de acum s-ar putea să înregistrăm ceva de plată la facturi. Adevărul.ro scrie că temperaturile scad dramatic, trecerea este cu adevărat bruscă, pentru că până acum am avut și până la 20 de grade în zona de câmpie, iar în zonele montane s-au înregistrat până la 16 grade. Iarna lovește, așa că vom avea temperaturi de până la -10 grade.

prognoza meteo ninsoare jpeg

Ne așteptăm la vreme rece în toată țara. Așa cum am spus, vor fi temperaturi de minu 10 grade, așa că e cazul să vă scoateți șubele din pod, dacă nu cumva v-ați pus deoparte toate lucrurile de iarnă. E timpul să le scoateți. 

Mulți oameni s-au plâns că și-au cumpărat geci, paltoane, încălțăminte specifică iernii, însă nu le-au folosit deloc. Ei vine, acum e cazul. Iată, au meritat banii. 

 Potrivit ANM, vor fi precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare în sud-vest, cu o răcire semnificativă în estul țării, unde începând de azi, maximele vor fi de -2 și 5 grade. Menționăm că în această zonă vor fi cu 18 grade mai jos, o trecere bruscă a temperaturii, ceea ce dă frâu liber virusurilor. Așa că mare grijă, purtați mască!

Dacă zilele vor fi friguroase, stați să vedeți nopțile, căci se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, de până la -5 grade în zonele de vale și vor atinge -10 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și vestul Moldovei.

Pe arii restrânse se va forma polei, cu precădere în sud-est şi sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Muntenia, Oltenia şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori cuprinse între minus 8 şi 1 grad Celsius", anunță ANM.

În București vremea va fi închisă, vor fi condiții de burniţă, iar noaptea de fulguieli. Vântul va sufla moderat ziua (viteze de până la 30-35 km/h) şi slab noaptea. Temperatura maximă, normală pentru această dată, va atinge valori de 2 grade Celsius, iar minima va fi în continuare mai ridicată decât în mod normal şi va fi de 1 grad Celsius, mai scăzută în zona preorăşenească spre minus 2 grade Celsius.

Aveți mare grijă la zonele în care va ninge, pentru că straturile vor fi destul de înalte, iar mersul cu mașina va fi îngreunat. De altfel, poate deveni foarte periculos mersul pe jos în zonele în care s-a format gheața.

Prognoza pentru luna februarie

Săptămâna 23.01.2023 – 30.01.2023

Vremea se răcește în toată țara. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud-vest a ţării, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, mai ales în regiunile nord-vestice.

Săptămâna 30.01.2023 – 06.02.2023

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea sudvestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023

Vor fi precipitații, iar ninsorile se vor face simțite în această perioadă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net