Drum roman descoperit într-o zonă centrală în Cluj-Napoca. Peste ce au dat arheologii

Ultima actualizare:

Istoria iese la suprafață, chiar dacă este îngropată de vreme și de noutatea prezentului. În 2022, în septembrie, a fost descoperit un drum vechi pe strada Iuliu Maniu din Cluj Napoca. Anul trecut, când drumul cu pavaje era în teste, specialiștii au spus că dacă se confirmă, ar fi vorba drumul roman Decumanus Maximus, care trecea prin fața Forului orașului Napoca. Ei bine, arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca confirmă că drumul este unul roman, vechi de 2000 de ani.

Drumuri vechi de peste 2000 de ani, folosite și în prezent

Potrivit specialiștilor, drumul roman s-a păstrat în condiții foarte bune. Arheologul Cristian Dima susține că drumurile au fost folosite de romani inclusiv după căderea Imperiului Roman. Mai mult, multe dintre aceste drumuri de pe vremea romanilor sunt folosite inclusiv în prezent.

„Au fost găsite mai multe fragmente de drum roman, acoperite cu dale şi cu construcţie de pietre de râu, lipite uneori cu mortar, pe o adâncime de circa 80 cm. Orientarea drumului este nord-sud şi probabil este legat de trama stradală a oraşului roman Napoca”, a declarat arheologul Cristian Dima de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, potrivit Agerpres.

„Drumurile romane, cam ca în tot ceea ce a fost Imperiul roman, au fost reutilizate după căderea imperiului. Sunt exemple foarte multe în Italia, Via Apia etc. Ele sunt refolosite. La noi, Evul Mediu începe undeva în secolul XIV, în Cluj, cu întemeierea cetăţii. Sigur, austriecii le-au refolosit în perioada lor, după aceea trama stradală şi cea de astăzi încă se păstrează, mai mult sau mai puţin, cum a fost în perioada romană. Sunt identificate mai multe drumuri, şi în aşezările civile romane, şi în aşezările militare, în special. La Alba sunt descoperite multe drumuri, chiar în zona castrului XIII Gemina, la Turda sunt descoperite iar câteva drumuri. Drumul imperial pe care l-am descoperit noi, cei de la Muzeul din Cluj, la săpăturile din 2021, pe traseul autostrăzii, drumul descoperit în zona castrului roman de la Sutor etc”, a mai menționat arheologul Cristian Dima.

Cum este conservată istoria

Arheologii susțin că oamenii continuă să meargă pe drumurile făcute în urmă cu 2000 de ani, iar unele dintre aceste poteci romane, dar și din alte timpuri sunt folosite cu succes și sunt păstrate în formă foarte bună. 

„O parte a reţelelor/traseelor drumurilor romane se mai păstrează şi în prezent. În special în locurile rurale, tramele stradale ale satelor păstrează tramele stradale. În oraşele mai mari, unde sunt mai multe intervenţii, nu se păstrează întocmai. Şi între localităţi, în mare parte se utilizează aceleaşi trasee. În Transilvania, unde a fost Imperiul habsburgic şi austro-ungar, care au făcut foarte multe lucrări edilitare, multe dintre ele au fost modificate.”, menţionează Cristian Dima.

Specialistul a explicat și motivul pentru care drumurile vechi de câteva mii de ani sunt folosibile și în zilele noastre.

„Aveau o tehnologie destul de înaintată pentru vremea respectivă. Făceau treaba destul de bine. Se făcea o structură destul de solidă, cu pietre mari la bază, apoi cu pietre mărunte şi apoi dale mari în partea superioară, prelucrate mai mult sau mai puţin. În Cluj s-au folosit dale de Feleac, unele dintre ele rotunjite. La o scară mai redusă, seamănă destul de bine cu ceea ce se păstrează azi la Pompei. Rezistenţa construcţiilor romane se datorează în bună măsură şi mortarului pe care l-au inventat atunci, dar şi refolosirii lor ulterioare, prin care cei care le-au refolosit au avut grijă să le păstreze”, explică arheologul clujean.

Drumuri de mii de ani, descoperite și în județul Alba

Este vorba de drumuri pe care arheologii le-au descoperit chiar în zona castrului XIII Gemina, dar și la Turda, la circa 30 de kilometri de Cluj. De asemenea, alte vestigii, ruine ale unor clădiri, s-au păstrat în Hunedoara, dar și în alte zone ale țării.

La Alba sunt descoperite multe drumuri, chiar în zona castrului XIII Gemina, la Turda sunt descoperite iar câteva drumuri. Drumul imperial pe care l-am descoperit noi, cei de la Muzeul din Cluj, la săpăturile din 2021, pe traseul autostrăzii, drumul descoperit în zona castrului roman de la Sutor etc", a adăugat Dima.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate si william
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
detergent pentru spalat rufe jpg
slabire pixabay jpg
solca suceava jpg
aurel vlaicu1 jpeg
pisica pixabay jpg
Brad Crăciun Foto Brazi de Crăciun jpeg
sarbatori griji cheltuieli jpg
bloc jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net