Ziua Națională a României: Programul paradei militare de la București de 1 Decembrie 2023
Peste 2.400 de militari și angajați din MApN, MAI, SRI, STS și Administrația Națională a Penitenciarelor vor participa vineri, 1 Decembrie, la ora 11.00, la parada militară organizată la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale.
Programul paradei militare din București pe 1 Decembrie 2023
Autorităţile au anunţat, zilele trecute, că parada militară organizată în Bucureşti, de 1 Decembrie, ar urma să înceapă la ora 11.00 şi să aibă loc în zona recunoscută drept Piaţa Arcul de Triumf.
Practic se respectă, în mare măsură, tradiţia ultimilor ani, ora 11.00 fiind considerată ora clasică de începere a paradei militare programate în Bucureşti şi organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Ca de obicei, la parada de 1 Decembrie 2023, din Bucureşti, sunt aşteptaţi să defileze mii de militari şi specialişti a numeroase instituţii ce reprezintă statul român. Vorbim despre reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, etc.
Blindate expuse la parada din Capitală
Mii sau poate chiar zeci de mii de spectatori sunt aşteptaţi la parada militară organizată la Bucureşti, de 1 decembrie 2023, iar specialiştii atrag atenţia că aceştia nu vor regreta decizia de a asista la paradă, mai ales că se anunţă condiţii meteo ideale.
Spectatorii ar urma să vadă la lucru, printre altele, 130 de mijloace tehnice, dar şi 40 de aeronave militare româneşti dintre care „23 de echipamente militare terestre şi aeriene sunt ale militarilor străini participanţi".
Brigada Rutieră va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto pe toate străzile adiacente și bulevardele din zona Arcul de Triumf, pentru 28 noiembrie și 1 decembrie.
Temperaturile prognozate pentru 1 decembrie vor fi peste cele normale și vor ajunge în partea de sud și la București la aproximativ 13-15 grade Celsius. De Ziua Națională a României nu sunt așteptate ploi în Capitală.