NATO: şpagă italiană pentru talibani, patronată de guvernul Berlusconi

Ultima actualizare:

În iulie 2008 acea bază a trecut sub controlul francezilor şi la câteva luni după aceea, pe 18 august, aceştia au fost victimele unui atac în care au murit 10 militari şi alţi 21 au fost răniţi.

"Plăţile clandestine efectuate de către serviciile secrete italiene cătrea afgani au contribuit la moartea a 10 soldaţi francezi în cursul anului trecut" scrie The Times.

Italienii n-au suflat o vorbă francezilor despre plăţi

Ziarul britanic susţine că italienii au ţinut secretă povestea şpăgilor. Astfel, francezii au văzut că italienii care ocupau baza respectivă erau foarte liniştiţi în privinţa atacurilor, aşa că au bănuit că riscul este minim şi au fost luaţi prin surprindere de talibani. The Times afirmă că americanii au aflat despre tranzacţii după ce au interceptat anumite convorbiri telefonice.

Mituirea insurgenţilor în schimbul păcii este o practică negată oficial, dar răspândită relativ pe scară largă printre forţele NATO din Afganistan, susţin surse militare occidentale şi afgane, în timp ce Italia a dezminţit joi că a recurs la această metodă.

Un înalt responsabil militar afgan a lăsat însă să se înţeleagă altceva. "Ştiam că forţele italiene plăteau opoziţia (armată - n.red.) din Sarubi pentru a nu fi atacate. Avem informaţii privind acorduri similare încheiate în provincia Herat, din vest, de forţele italiene din NATO aflate în zonă", a declarat acest responsabil militar, sub acoperirea anonimatului.

Guvernul afgan face aranjamente locale

Un purtător de cuvânt al armatei franceze din Kabul, locotenent-colonelul Jackie Fouquereau, a dat însă asigurări că "francezii nu le dau bani insurgenţilor". La rândul său, generalul Eric Tremblay, purtătorul de cuvânt al forţelor NATO din Afganistan, a menţionat că nu este "la curent" cu aceste practici la modul general şi că nu are informaţii privind cazul italian.

"Nu este o practică împotriva insurecţiei. Dar guvernul afgan poate face adesea aranjamente locale. Acest lucru este făcut, dar mai mult de guvernul afgan decât de forţele internaţionale", a asigurat el.

Cu toate acestea, o serie de oficiali occidentali şi afgani au afirmat, sub acoperirea anonimatului, că această practică, sensibilă din punct de vedere politic, este destul de răspândită în cadrul forţelor NATO din Afganistan. O sursă militară occidentală a menţionat chiar plăţi efectuate de soldaţii canadieni staţionaţi în violenta provincie Kandahar, din sud, în timp ce un alt ofiţer a vorbit despre practici similare ale armatei germane în nord, la Kunduz.

Pacea, cumpărată cu bani

"Multe dintre ţările membre NATO ai căror soldaţi acţionează în zonele rurale din Afganistan îi plătesc pe insurgenţi pentru a nu fi atacaţi, cu excepţia britanicilor, americanilor şi a operaţiunii Enduring Freedom, aflată sub comandament american", explică înaltul responsabil militar afgan. El spune că "mai mult de jumătate dintre forţele NATO desfăşurate în zonele rurale afgane au astfel de acorduri de a plăti", pentru a-şi asigura în schimb liniştea.

Fără să ofere detalii precise privind amploarea practicii, un ofiţer occidental spune că metoda "nu este foarte valoroasă şi nu este recunoscut oficial". "Nimeni nu îndrăzneşte să vorbească deschis despre această practică, ne este puţin ruşine. Se poate strica dintr-o dată comunicarea dintre fosta unitate aflată la faţa locului şi noua unitate care a dezvăluit practica", ceea ce s-ar fi putut întâmpla între italieni şi francezi, explică ofiţerul.

Potrivit The Times, serviciile secrete italiene au dat zeci de mii de dolari comandanţilor talibani şi liderilor militari locali, pentru a menţine pacea în regiunea Sarubi, din aproapiere de Kabul, pentru care italienii erau responsabili, înainte de a fi înlocuiţi de francezi.

Soldaţii francezi se aflau de numai o lună în regiune, când zece dintre ei au fost ucişi şi alţi 21 răniţi, la 18 august 2008, într-una dintre cele mai sângeroase ambuscade organizate de insurgenţi împotriva forţelor internaţionale.

Citeşte pe adevarul.it ce a declarat ministrul apărării din Italia în legătură cu acuzele aduse de ¨The Times¨

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net