O româncă printre canibali!
Scriitoarea clujeană Hanna Bota a stat o lună în triburile din arhipelagul Vanuatu, din Oceania, unde trăiesc ultimii canibali de pe golb.
Aventura a început în capitala Vanuatului, Port Vila, şi a continuat în munţi şi pe insule, unde triburile izolate de băştinaşi trăiesc la fel ca în urmă cu sute de ani.
„Pe insula Tanna, băştinaşii mai organizează ceremonii pentru turişti, în care simulează canibalismul. Deşi pare aşa, nu o fac doar pentru bani, ci repetă această ceremonie şi la sărbătorile lor", ne-a povestit Hanna Bota.
În triburile unde a trăit, a observat că bărbaţii au drepturi depline asupra femeilor, care sunt privite ca bunuri.
„Cel mai de preţ bun pentru ei este porcul. Urmează grădina, casa şi abia apoi nevasta. La un moment dat, am realizat că, în Vanuatu, e mai bine să fii peşte decât femeie. Au mult mai multă consideraţie pentru animale", a explicat scriitoarea.
Băştinaşii au fost foarte primitori cu Hanna
Hanna a remarcat faptul că băştinaşii au mari probleme de sănătate. Cei din triburile tradiţionale fumează nonstop şi beau foarte multă kava, o băutură fabricată din rădăcina unei plante.
„Tuşesc foarte mult, cred că au cu toţii tuberculoză. Au şi reumatism, îi dor încheieturile. Totul e din cauza climei umede şi a faptului că umblă dezbrăcaţi. Mie mi-a fost frig acolo şi cu un hanorac pe mine. Noaptea, îngheţam în sacul de dormit. Iar ei dormeau goi...", relatează scriitoare.
În satele izolate, nimeni nu ştie câţi ani are.
„Bărbaţii calculează după momentul în care se rad prima dată, iar femeile după căsătorie sau după momentele în care nasc", explică Hanna.
Ea a mai observat că „nu au nici o grabă. În viaţa lor nu îi împinge nimic de la spate. Adulţii gândesc asemeni unor copii de 12 ani de la noi, doar atât cât să se adapteze nevoilor lor, care sunt foarte puţine".
Deşi nopţile sunt reci, localnicii stau aproape dezbrăcaţi
Ceremonial doar pentru turişti
"Am încercat să discut cu ei despre canibalism, dar sunt foarte reticenţi. Mi-au lăsat impresia că le e ruşine. Am reuşit să identific, totuşi, trei feluri de canibalism: „canibalismul de obedienţă", la care se ajungea ca urmare a deciziilor şefilor de trib. Ar mai fi canibalismul apărut în războaiele dintre triburi, cei luaţi prizonieri erau mâncaţi. Ultimul tip de canibalism e cel faţă de albi", povesteşte Hanna Bota. Ea a precizat că, oficial, canibalismul nu mai există din 1969. "S-ar putea, însă, să mai fie în triburile foarte ascunse, de pe insula Espirito Santo, cele care trăiesc într-o izolare totală, la vreo trei-patru zile de mers pe jos de zonele în care am fost eu".