Populația din Constanța avertizată prin Ro-Alert să evite deplasările și să se adăpostească. Este Cod roșu de inundații

Ultima actualizare:

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis duminică, 19 noiembrie, un nou Cod roșu pentru județul Constanța pentru inundații după ce azi -noapte, puțin după miezul nopții, populațua a primit mesaj Ro-Alert prin care este avertizată să evite deplasările și să ia măsuri de adăpostire și protecție. Județul Constanța a fost lovit de un viscol puternic sâmbătă seara. Din cauza vântului deosebit de puternic Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice. Mii de locuitori au rămas fără apă la robinete, din cauza fluctuaţiilor de tensiune care au dus la o cădere totală a acesteia, ca urmare a ploii torenţiale şi vijeliei, a informat Regia Autonomă Judeţeană de Apă, citată de Agerpres.

image

Codul roșu a paralizat Constanța

Este dezastru după vijelia puternică de sâmbătă seara care a lovit în mai multe județe. Cel mai afectat este Constanța, unde zeci de mii de oameni au rămas fără apă la robinete.

La ora 23:00 localitățile care sunt în continuare afectate de lipsa apei sunt următoarele: Mihail Kogălniceanu, Plopeni, Viișoara, Biruința, Topraisar, Pecineaga, Băneasa, Cobadin, Cotu Văii, Vârtop, Murfatlar, Poarta Albă, Nazarcea, Tuzla și Eforie Sud.

Duminică dimineață, în municipiul Constanța, străzile sunt complet acoperite de ape, iar șoferii surprinși în trafic au rămas blocați din cauza autobuzelor electrice care n-au mai putut porni.

Populația a fost avertizată prin mesaje Ro-Alert și sfătuită să se adăpostească și să evite deplasările, iar ANM a emis un cou Cod roșu de data aceasta pentru inundații.

Porturi închise

Toate porturile de la malul Mării Negre rămân închise din cauza vântului puternic, a anunţat duminică dimineaţa Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Întârzieri pe calea ferată

Probleme mari sunt și pe calea ferată unde mai multe trenuri care se deplasează în sudul țării au întârzieri semnificative. Un tren plin cu zeci de pasageri care se deplasa pe ruta Constanța București a rămas blocat în câmp, din cauza unor defecţiuni tehnice. Pasagerii au rămas fără lumină și căldură mai bine de două ore.

Situația Autostrăzilor

Pe principalele autostrăzi, condiţiile meteo-rutiere se prezintă astfel:

* A1 Bucureşti - Piteşti: fără precipitaţii, carosabil parţial umed

* A1 Sibiu - Deva: plouă, carosabil umed, vizibilitate redusă sub 150 de metri, din cauza ceţii, pe tronsonul kilometric 225 - 292

* A10 Sebeş - Turda: plouă, carosabil umed

* A2 Bucureşti - Constanţa: km. 10-144 fără precipitaţii, carosabil umed, vânt puternic, iar pe tronsonul km. 144-212 plouă moderat, carosabil umed, vânt puternic

* A4 Ovidiu - Agigea: ploaie moderată, carosabil umed, vânt puternic.

"Sfătuim conducătorii auto să se informeze înainte de a pleca la drum despre condiţiile meteo-rutiere din zonele în care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă, în situaţia în care carosabilul este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei. Reduceţi viteza, adaptând-o constant la condiţiile de drum, nu bruscaţi comenzile autovehiculelor, folosiţi sistemele de iluminare-dezaburire, evitaţi manevrele riscante şi asiguraţi-vă foarte bine înainte de schimbarea benzii.

De asemenea, pentru că vântul bate cu putere în unele zone, este foarte important să nu opriţi sau staţionaţi în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, panourilor publicitare sau altor obiecte pe care rafalele puternice le pot aduce pe autovehicule, putând crea distrugeri sau chiar rezulta victime", transmite Centrul Infotrafic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
preot bzek jpeg
image png
4 front meditatii poza mareb jpg
cu cat se vand produsele din romania in suedia jpg
image png
Încă o ruptură între prinţii William şi Harry? Meghan Markle ar fi de vină jpeg
gradina bloc pexels jpg
trump statuie AFP jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net