România, lovită de ninsori și viscol! Ce zone sunt vizate de fenomene meteo extreme

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) vine cu un nou anunț important pentru români. Meteorologii au vorbit despre posibile ninsori în perioada următoare, dar și despre temperaturi ridicate în anumite zone ale țării. Uite care sunt zonele în care va ninge în această săptămână, dar și câte grade vor indica termometrele. 

image

Deși ne aflăm abia la jumătatea lunii noiembrie, temperaturile nu sunt atât de scăzute în toată țara precum ne-am fi așteptat. Vor exista atât zile însorite, cât și zile în care vor fi precipitații cu lapoviță și ninsoare, în special la munte. 

Cum va fi vremea în această săptămână

Prezentă în cadrul emisiunii Antena 3 CNN, meteorologul a anunțat cum vor fi temperaturile în perioada următoare, dar și care sunt zonele în care va ninge în România

„Dacă am pornit cu o dimineață foarte rece, mai ales în centrul teritoriului, unde temperaturile au fost negative până spre minus șase-șapte grade în depresiuni, ei bine, astăzi, pe parcursul zilei, temperaturi au mai recuperat ușor din grade, iar mâine se va încălzi și mai mult de atât.

Astfel, în partea de sud-est a teritoriului, vom avea temperaturi maxime de 17, 18-19° acestea de altfel fiind valori mult mai mari decât în mod normal a avea la această dată. În zonele respective ar fi trebui să avem cel mult 12-13°. Avem masele de aer cald, vom mai avea advecții calde pe parcursul săptămânii, mai ales în partea de sud și de vest a teritoriului.

Deci iarna încă nu vine, dar în regiunile nordice mai sunt advecții de aer rece ce vor mai determina alternanțe de la o zi la cealaltă, temperaturi mai scăzute decât vor fi mâine și poimâine, spre finalul săptămânii acesteia.

Săptămâna cealaltă la fel va veni cu alternanțe termice. Încă nu vom avea temperaturi caracteristice acestei perioade.

Dacă ne raportăm la regimul precipitațiilor, și acestea își vor face apariția temporar pe teritoriul țării noastre. Ele vor străbate în permanență teritoriul țării noastre, mai multe în vest, în nord și în centru și poate și cantități mai însemnate acolo.

Vedem și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Deci se poate vedea că în zona montană, acolo unde a nins, s-a depus deja un strat consistent de zăpadă, va continua să ningă și în zilele următoare. Poate nu la fel de intens, dar va mai ninge.

În zona Capitalei vorbim la fel de alternanțe termice, dar în mare parte din interval temperaturile se vor situa peste ceea ce ar fi normal la această dată. Mai cald mâine, foarte probabil spre 17-18° în zona Capitalei. Din când în când va ploua mâine seară, probabil poimâine și apoi temperaturile vor varia în jurul la 15-16°.

Și minimele mai cresc puțin, pentru că dacă în această dimineață aveam temperaturi ușor negative, în zona periferică a Capitalei, spre minus două-trei grade, în următoarele nopți temperaturile vor fi ușor pozitive”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Fazile a Egiptului colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani jpeg
zapada transfagarasan jpg
cheie usa istock jpg
index webp
roman mort spa jpg
sare epsom jpg
bani multi pensie jpg
contor energie electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net