17 probleme trăsnite pe care pacienții le-au spus doctorilor

Ultima actualizare:

    Uneori, doctorii se întâlnesc cu cele mai ciudate cazurifoto: robertkotlermd.com
Uneori, doctorii se întâlnesc cu cele mai ciudate cazurifoto: robertkotlermd.com

Majoritatea oamenilor merg la doctor atunci când au o problemă reală de sănătate, precum o răceală care nu mai trece sau o infecție dureroasă, însă unii dintre ei merg pentru cele mai inedite motive.

Click! îți arată care sunt cele mai absurde și amuzante probleme cu care oamenii au venit, de-a lungul timpului, la doctor, potrivit unei liste realizate de distractify.com. Toate cele de mai jos sunt citate ale pacienților, care par a fi scoase din bancuri.

1. „Soțul meu sforăia azi-noapte – am înregistrat ca să puteți auzi și dumneavoastră (doctorul, n.r.)”.

2. „Am mers la sală ieri, iar acum mă dor brațele”.

3. „Soția mea are 30 de ani, eu am 50. Pot să fac față relațiilor sexuale numai de două ori pe săptămână. Aveți cumva o pastilă să-i reduceți libido-ul?”.

4. „Fiica mea de 10 ani nu vrea să mănânce legume. Puteți să îi faceți o trimitere către un hipnoterapeut?”.

5. „Este sfârcul meu prea păros?”.

6. „Am picioare urâte”.

7. „Vă rog, puteți să îmi scoateți acest fir de păr pubian dintre dinți?”.

8. „Fecalele mele miros în această dimineață, iar de obicei nu miros”. Pacientul a venit la doctor cu presupusele fecale, împachetate în folie de aluminiu.

9. „Tocmai am fost în vacanță cu amanta mea. M-am întors la muncă și cei de acolo vor să știe unde am fost. Dați-mi o adeverință care să mă acopere”.

10. „Există vreo pastilă ca să fac un băiețel?”.

11. „Sunt alergic la avocado. Dacă mănânc opt, mi se face rău”.

12. „Pisica mea îmi zgârie mobila, iar acest lucru mă supără pentru că o iubesc”.

13. „Nu știu de ce sunt aici, domnule doctor, soția mea a făcut programarea”. La această afirmație, doctorul a sugerat să o sune pe soția lui pentru a afla, însă pacientul a spus că nu poate, pentru că este plecată din țară.

14. „Camera de la iPhone-ul meu îmi face fața să pară strâmbă”.

15. „Domnule doctor, nu pot să dau vânturi fără să fac zgomot”.

16. „Bună ziua, domnule doctor. Am făcut această programare acum două săptămâni, dar problema a dispărut. Nu voiam să irosesc programarea și m-am gândit că cel mai bine este să vin oricum".

17. „De ce atunci când beau anumite tipuri de bere vomit și mă doare capul a doua zi dimineață?”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net