5 alimente pe care le putem consuma în noiembrie pentru a avea o sănătate de fier

Ultima actualizare:

    Toamna ne oferă o bogăție de legume benefice pentru sănătateFOTO: Unsplash.com
Toamna ne oferă o bogăție de legume benefice pentru sănătateFOTO: Unsplash.com

Toamna ne oferă cele mai multe fructe și legume din întreg anul. În fiecare lună a acestui anotimp putem consuma și conserva fructe și legume și parcă tot acum sunt și mai gustoase. Chiar dacă mai este puțin până când vine iarna din punct de vedere calendaristic, încă ne mai putem bucura de alimente pe care le putem consuma în stare proaspătă pentru a ne întări sistemul imunitar.

Tot acum crește nevoia de grăsimi, iar specialiștii ne îndeamnă să le alegem pe cele sănătoase. Mâncărurile devin ceva mai consistente pentru că zilele reci și scurte obligă organismul la un consum mai mare de energie.

Alimentele pe care trebuie să le consumi în luna noiembrie

1. Castanele sunt sunt fructele lunii noiembrie. Sunt delicioase, bogate în amidon, au puține grăsimi, sunt sărace în proteine, dar au fibre, vitamine și minerale. Pot fi consumate ca atare, fierte sau coapte, sunt ideale în sosuri și supe dar și în preparate dulci. De asemenea merg de minune alături de carnea de porc.

2. Prazul, preferatul oltenilor. Legumă cu gust ușor iute, foarte asemănător cu cel al cepei, este bogat în antioxidanți, în special polifenoli. Antioxidanții combat stresul oxidativ, cunoscut pentru că afectează celulele și contribuie la apariția unor boli grave precum diabetul, cancerul și bolile de inimă. De asemenea, este o sursă importantă de alicină, același compus benefic de sulf care îi asigura usturoiului proprietățile sale antimicrobiene.

3. Noiembrie este luna verzei. Fie că este vorba despre cea albă, încă proaspătă, fie că este vorba despre cea roșie sau despre varză de Bruxelles. Este o prețioasă sursă de minerale și vitamine, are fibre și antioxidanți și, practic este una din legumele de bază ale lunilor noiembrie și decembrie. Această legumă poate fi consumată atât în stare crudă, în salate, cât şi gătită, fără să îşi piardă calităţile nutritive. Are foarte multe fibre, drept urmare previne apariţia constipaţiei şi promovează un tranzit intestinal sănătos. Sucul de varză este indicat în tratamentul ulcerului, iar acidul folic pe care îl conține este benefic femeilor însărcinate, potrivit doc.ro.

4. Sfecla roșie. Are o serie de beneficii pentru sănătate, de aceea este recomandat consumul acesteia. Cu toate că sfecla este leguma ce conține foarte mult zahăr, este în regulă ca un adult fără probleme de sănătate să mănânce sfeclă de câteva ori pe săptămână. Consumul de sfeclă poate scădea riscul de cancer datorită betacianinei, substanța care dă culoarea intensă sfeclei și care este implicată în reducerea tumorilor. Sfecla poate fi consumată ca atare, în salate, dar și în supe, în preparate gătite la cuptor ori murată sau, de ce nu, chiar în deserturi, conform doc.ro.

5. Hreanul. Este antibiotilul natural oferit de natură în noiembrie. Rădăcina de hrean are proprietăți antibiotice, antiinflamatoare și afrodisiace. În cantități mici, hreanul se recomandă și pentru stimularea poftei de mâncare. Rădăcina de hrean conține foarte multă vitamină C și minerale precum fier, potasiu, calciu și magneziu, conform femeia.ro.

Noiembrie este luna în care ne pregătim pentru iarnă, așa că trebuie să creștem aportul de vitamine și, mai ales, de vitamina D, pentru că avem din ce în ce mai puțin soare.

Citește și:5 fructe de toamnă care întăresc imunitatea

De ce toamna este important să mâncăm cât mai colorat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin georgescu jpg
image png
Cristian și Vlad Popescu Piedone au votat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
gigi becali facebook jpg
alegeri  png
iohannis 2 jpg
jewels 1090711 1280 jpg
inmormantare masina india jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net