Aditivul alimentar E171 va fi complet interzis în UE! Este folosit inclusiv în pasta de dinți

Cunoscutul aditivul alimentar E171, dioxid de titan, urmează să fie eliminat treptat în Uniunea Europeană, în primele şase luni ale anului, a anunțat într-un comunicat de presă  Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor - InfoCons.

E171 se găsește inclusiv în pasta de dinți Foto: Pixabay
E171 se găsește inclusiv în pasta de dinți Foto: Pixabay

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, pe data de 8 octombrie, propunerea Comisiei Europene privind interzicerea utilizării E171 (dioxidului de titan). Reglementarea va avea loc începând din 2022

E171 este un aditiv alimentar din categoria coloranţilor naturali de origine minerală, care are aspectul unui praf alb. El este utilizat mai ales ca un colorant de suprafaţă şi pentru separarea straturilor în produsele alimentare. Găsim 171 inclusiv în pasta de dinţi, ca agent de albire, potrivit adevarul.ro.

Sorin Mierlea, președinte InfoCons a declarat că fiecare produs conține o anumită cantitate de astfel de ingrediente, însă cantitățile mult prea mari de E171 pot deveni otravă. El i-a sfătuit pe oameni să citească etichetele produselor înainte să le cumpere.

«Să nu uitam că orice produs sau substanță într-o anumită cantitate este aliment, în altă cantitate este medicament, dar în altă cantitate poate fi otravă. Așa că, haideți să fim mai responsabili cu ceea ce cumpărăm ca să mâncăm și să fim de două ori mai responsabili când cumpăram pentru copiii, părinții sau bunicii noștri», a precizat Sorin Mierlea– Președinte InfoCons.

Aditivul alimentar E171 nu mai poate fi considerat sigur

Comisia Europeană susține că aditivul alimentar E171 poate fi găsit și în guma de mestecat, cozonac sau alte produse de patiserie, supe, paste tomate tip bulion. De asemenea, el se mai găsește și în suplimente alimentare.

Propunerea Comisiei Europene de interzicere a dioxidului de titan se bazează pe avizul ştiinţific emis de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară. Astfel că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este folosit ca aditiv alimentar, fiind luate în calcul preocupările referitoare la genotoxicitate. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
FotoJet Governors jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
adrian albu jpg
test1 jpeg
1 somn jpg jpeg
GcS85ZcbkAIOmcP jpeg
Glovo jpg
9eeeb938f39350750d2ccf0a361b71c1669a6e1c shave jpg
maria tantan jpg
ciugud captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net