Alimente interzise copilului până la trei ani

Ultima actualizare:

În primii 3 ani de viaţă ai copilului se formează obiceiurile alimentare şi se pun bazele unei alimentaţii sănătoase care are rolul de a preveni anumite boli. Puţini părinţi ştiu că alegerile greşite duc la apariţia diabetului zaharat de tip 2, hipertensiunii arteriale la vârste fragede.

Micuţii între un an şi 3 ani trebuie să consume 3 mese principale şi 2 gustări, iar necesarul caloric între 12 şi 24 de luni e de 1000 kcal/zi. De regulă, cel mic e bine să aibă o dietă alcătuită din fructe, cereale integrale, lapte, iaurt, carne, legume. De asemenea, în primii ani de viaţă, copilul are interdicţie la anumite alimente, iar pediatrul este cel care te poate îndruma corespunzător.  

Hrana solidă, interzisă până la 4 – 6 luni

OMS recomandă să se evite orice tip de alimente şi copilul să fie alăptat exclusiv la sân, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se vor introduce formule de lapte praf adecvate copilului. Inclusiv ceaiul este interzis până la această vârstă. Concret, hrana solidă este interzisă. Este indicată hrănirea numai cu lapte, iar unii pediatri recomandă diversificarea de la 4 luni, alţii de la 6 luni.  

Alimente interzise între 6 – 12 luni

Aceasta e perioada în care începe diversificarea şi treptat sunt introduse diferite alimente. Cele interzise sunt: albuşul de ou (riscul crescut de a provoca alergii), carnea de porc, peştele oceanic, căpşunile (sunt puternic alergene), fructele de pădure, iar sarea şi zahărul este indicat să nu se adauge în mâncare. De asemenea, nici mierea nu este indicată copilului la această vârstă.  

Chiar dacă în această perioadă cel mic este extrem de curios şi îşi manifestă dorinţa de a gusta din mâncarea adulţilor, este bine să fii precaut şi să nu-i dai ceea ce mănânci tu. Anumite alimente sunt încă nesigure pentru cel mic în această perioada. Astfel, copilul nu va mânca porumb, mazăre, măsline, struguri, cireşe, ciocolată, bomboane, nuci. Totodată, orice aliment nou trebuie introdus treptat, şi nu mai mult de un aliment la două zile. Este bine să te fereşti de alimentele care pot provoca alergii şi care nu sunt tolerate gastric. Nu este indicat să-i dai celui mic varză sau fasole fiindcă sunt alimente greu de digerat. Şi în continuare, trebuie să te fereşti de tot ceea ce înseamnă mezeluri, zahăr, crenvurşti, carne tocată, iar mâncarea ar trebui să nu fie prăjită, ci mai bine să fie gătită la cuptor sau preparată pe grătar. 

Alimente interzise după 2 ani

Copilul ar putea să mănânce aproape orice aliment pe care îl consumă şi adultul, însă tot e bine să fii atent. Nu e indicat să-i dai mezeluri, prăjeli, carne tocată, produse fast-food, ciocolată. Tot acum e perioada cea mai bună în care îl poţi educa, îi poţi povesti despre rolul alimentelor în menţinerea sănătăţii optime, scrie sfatulmedicului.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
Masa de Paste, foto Shutterstock jpg
oua freepik jpg
Centrul Vechi din București FOTO shutterstock
image png
de la pantofii la platforme 5 sfaturi despre cum sa creezi o tinuta eleganta cu pantofi cu toc jpg
image
image