Aşa găteşti corect micii şi sarmalele

Ultima actualizare:

    Micii au o densitate calorică foarte mare
Micii au o densitate calorică foarte mare

Românul nu e român până nu sărbătoreşte cu mici şi bere sau cu sarmale şi mămăliguţă. Fie că e vorba de o ieşire la iarbă verde, botez, nuntă sau o sărbătoare naţională, aceste două preparate stau la loc de cinste.

Cu toate că sunt în topul preferinţelor, micii şi sarmalele preparate în mod tradiţional nu sunt sănătoase.

Dar profesor dr. Gheorghe Mencinicopschi, ne spune ce metode de a le găti există pentru a fi acceptabile şi pentru a le scoate din zona non-grată a nutriţiei.

Micii sunt preparate tradiţionale din carne tocată, maturată cu supă de oase, adaos de grăsime, condimente, afânători, uneori cu adaos de texturate de soia sau fosfaţi, coloranţi, conservanţi. Au o densitate calorică foarte mare, contribuind la apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. De aceea trebuie să fim atenţi să fie bine făcuţi.

În cazul frigerii incomplete există şansa infestării cu trichinela, care poate duce la complicaţii grave. Fripţi pe grătarul cu foc direct devin toxici din cauza arsurii şi a contaminării cu hidrocarburi, benz-a-pireni şi dioxine. Asocierea cu pâinea şi bauturile alcoolice înrăutăţeşte şi mai mult digestia, putând provoca îmbolnăvirea ficatului. De asemenea, consumul exagerat de mici poate duce la creşterea riscului unor cancere - de vezică, colon, pancreas sau al pancreatitelor acute.

Totuşi, atunci când vrem să consumăm mici, este contraindicat contactul direct al cărnii cu flacăra sau cărbuni încinşi. Dacă sunt porţiuni arse sau rumenite, acestea se vor îndepărta. Este esenţial ca grătarul să fie bine curăţat pentru a scăpa de toate resturile care conţin substanţe toxice şi care pot pătrunde în carnea pusă la fript.

Cel mai bine este să fim siguri din ce anume sunt făcuţi micii, să-i mâncăm cu salată şi muştar natural, alături de cantităţi moderate de vin roşu, bio (fără sulfiţi) - astfel, le scade toxicitatea.

Sarmalele se consumă în special (dar nu exclusiv) la sărbători, în cantităţi nelimitate. Sunt greu de digerat datorită asocierii incorecte a cărnii tocate grase cu orezul amidonos. Iar uneori sarmalele se fac utilizând carne afumată şi sunt asociate cu alcool şi fumat, ceea ce le face extrem de nesănătoase.

De aceea, o variantă mai bună este prepararea sarmalelor din orez basmati sau integral, cu adaos de leguminoase (ex. texturat de soia) sau ciuperci şi nuci - pot fi la fel de savuroase şi mai sănătoase.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net