Când totul merge perfect, dar simți că vine furtuna. Nu e doar în mintea ta, are un nume! Specialiștii explică teama din spatele momentelor fericite
Unii oameni se tem de fericire la fel cum alții se tem de înălțimi. Mintea lor a învățat, de-a lungul vieții, că momentele de bucurie pot fi urmate de pierdere, critică sau rușine. O analiză realizată de Collins și Coster (2025), care a reunit date din 26 de studii cu peste 6.600 de participanți, arată că „frica de fericire” este asociată cu niveluri mai ridicate de depresie, anxietate și anhedonie.
Cercetările lui Joshanloo (2022) arată că această teamă își are rădăcinile în copilărie, în perfecționism, singurătate și credințe colectiviste sau supranaturale, precum ideea de „karma” ori frica de a sfida soarta. Într-o cultură unde se spune adesea „după râs, vine plâns”, fericirea poate fi percepută ca o provocare adresată destinului.
Când teama de bine devine mecanism de apărare
„Ca în alte tipuri de fobii, individul care se teme de fericire evită stimulii care îi cauzează teama, in cazul acesta fiind starea de bine. El a învățat ca nu poate rămâne intr-o stare de liniște, fiindcă oricând se poate întâmpla ceva din mediul extern care îi poate cauza un distres. Astfel, acesta se apără, evitând să simtă emoții pozitive, asociindu-le ca fiind amenințătoare, deoarece de multe ori atunci când le-a simțit, “ceva rău s-a întâmplat imediat sau la scurt timp după”. Prin urmare, locusul de control predominant devine cel extern, adică începe să creadă ca el nu are control asupra lucrurilor care se întâmplă în mediul său”, declară Andra Marina Ionescu, psiholog clinician.
Simțind o autonomie foarte redusă, continuă specialista, persoana își atribuie bunăstarea altor oameni, entități sau situații, evitând asumarea propriei stări de spirit.
„Acest gen de gândire se creează de obicei în copilărie, intr-un mediu inconstant și nesigur, în care persoana se simte neprotejată și neputincioasă, iar pe termen lung aceste sentimente pot conduce la dificultăți de gestiune emoțională, cum ar fi depresia, adică rămânerea în trecut, sau anxietatea, reprezentând teama de viitor”, adaugă ea.
La rândul ei, psihologul clinician și psihoterapeutul integrativ Ileana Ungureanu afirmă că „frica de fericire” sau cherophobia nu este o metaforă, ci o realitate psihologică demonstrată. Ea amintește explicațiile psihologului Paul Gilbert, fondatorul Compassion Focused Therapy, potrivit cărora mintea umană respinge uneori emoțiile pozitive, mai ales dacă în trecut acestea au fost urmate de durere, critică sau respingere.
Dacă în copilărie ți s-a spus „nu râde prea tare, că o să plângi”, sau dacă bucuria ta a fost întâmpinată cu gelozie ori rușine, creierul tău a învățat că fericirea este riscantă, un pas care poate deschide drumul către ceva dureros sau pierderea echilibrului.
„Această reacție nu apare din senin. În multe culturi, inclusiv a noastră, există o frică subtilă de a arăta bucuria prea deschis. Un studiu realizat de Joshanloo și Weijers (2014), publicat în Journal of Cross-Cultural Psychology, arată că în multe culturi fericirea este percepută ca o stare „periculoasă” - nu pentru că ar fi rea în sine, ci pentru că exprimarea ei poate fi interpretată drept aroganță, sfidare a sorții sau lipsă de modestie. În societățile care pun accent pe echilibru și apartenență, oamenii ajung să creadă că e mai sigur să-și tempereze bucuria.
În timp, această autocenzură devine un reflex: ne ferim să trăim momentele frumoase pe deplin, ca să nu le pierdem. Așa ajungem, fără să ne dăm seama, să ne cenzurăm spontaneitatea, să nu ne bucurăm prea tare „ca să nu se strice ceva””, este de părere Ileana Ungureanu.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
