Ce medicamente să nu iei niciodată fără acordul medicului
Atunci când te doare ceva şi nu vrei să mergi la doctor, preferi să te tratezi de unul singur şi să apelezi la trusa de medicamente pe care o ai în casă. Însă nu întotdeauna medicamentele pe care le iei te pot ajuta, ci din contră, pot dăuna sănătăţii.
Iei în fiecare zi o aspirină fără să întrebi medicul
Unele persoane nu ar trebui să ia aspirină în fiecare zi, mai ales din cauza faptului că aceasta poate cauza hemoragie digestivă. Medicii recomandă de obicei persoanelor care prezintă un risc mare de hipertensiune şi infarct. Spre exemplu, femeile nu beneficiază atât de mult de proprietăţile aspirinei faţă de bărbaţi. Indiferent de ce problemă de sănătate ai, este indicat să consulţi un medic atunci când vrei să iei aspirină.
Foloseşti antibiotice vechi pentru o infecţie nouă
Ai luat antibiotice pentru o răceală şi la primul semn de vindecare ai renunţat la ele? Acum te-ai îmbolnăvit din nou şi alegi să iei aceleaşi medicamente? Foarte greşit. Trebuie să ştii că fiecare antibiotic corespunde unui anumit tip de infecţie aşa că nu este bine să iei aceleaşi pastile la orice boală. Dacă te simţi rău, cel mai bine este să consulţi un medic specialist care să îţi prescrie un tratament corect.
Află ce medicamente să nu iei niciodată fără acordul medicului pe clickpentrufemei.ro