Ceaşca de sănătate: Leacuri care îmblânzesc ulcerul
Consumul de alimente acide, condimentele, fumatul, abuzul de medicamente (şi de spirină), de cafea şi de alcool afectează grav mucoasa stomacului.
Acolo unde şi acizii, şi sucurile gastrice agresează învelişul protector al stomacului apare o rană dureroasă-ulcerul. Unele ierburi-pansament contribuie la cicatrizarea acelor răni apărute pe mucoasa stomacului. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie recomandă câteva leacuri care cicatrizează ulcerul.
Salcâmul tratează ulcerul
Florile de salcâm, plăcute la gust şi la miros, au o mare valoare terapeutică. Preparatele pe bază de salcâm (infuzia, tinctura, pulberea) sunt alcalinizante, sedative, calmante şi antispastice, acţionând asupra musculaturii netede gastrice şi pulmonare.
De multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm în tratamentul multor boli, printre care afecţiunile digestive: gastritele hiperacide, ulcerul gastric şi duodenal şi arsurile de stomac. Ca pansament gastric, florile de salcâm se pot amesteca, în părţi egale, cu frunze de dud ; zilnic se beau câte două căni de infuzie.
Cum se prepară, cum se administrează
Infuzia se prepară din două linguriţe de flori la o cană de 250 ml cu apă clocotită. Se acoperă 15 minute, se strecoară şi se bea câte o cană înainte de mesele principale.
Ca pansament gastric : Se prepară o infuzie din flori de salcâm şi din frunze de dud (câte două linguriţe din fiecare) la o cană de apă clocotită. Zilnic, se consumă câte două căni de infuzie călduţă, timp de o lună.
Lemnul dulce, un cicatrizant dovedit
Lemnul dulce, un arbust din zonele mediteraneene, este renumit pentru multiplele proprietăţi terapeutice : antimicrobiene, antivirale, diuretice, antiinflamatoare, laxative şi cicatrizante.
În antichitate, Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) era folosit în special în combaterea afecţiunilor respiratorii.Cercetările recente ale terapeuţilor europeni au descoperit efectele pozitive ale terapiei cu lemn dulce în tonifierea sistemului imunitar şi în combaterea osteoporozei. Fitonutriţionistul francez Eric Favre apreciază, în special, proprietatea plantei de a cicatriza ulcerele gastrice, dar atrage atenţia că, folosită pe termen lung, planta poate provoca hipertensiune arterială.
Cum se prepară, cum se administrează
Infuzia: Se prepară dintr-o linguriţă de rădăcini mărunţite şi 250 ml apă clocotită. Se recomandă câte două căni pe zi timp de două săptămâni.
Pulberea: Rădăcinile plantei se macină fin. O jumătate de linguriţă de pulbere se ţine sub limbă timp de cinci minute, apoi se înghite cu apă pe stomacul gol.
Infuzia combinată de lemn-dulce
Se obţine prin macerarea a 3-4 linguriţe de lemn-dulce, într-o cană cu apă, de seara până dimineaţa; apoi se filtrează. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă se opăreşte din nou cu o cană cu apă clocotită şi se lasă să se răcească. Când infuzia s-a răcit, se filtrează, iar în final se combină cu maceratul la rece. Zilnic se beau trei căni, în cure de 21 de zile, urmate de o pauză de 14 zile.
Noni este „ aspirina Polinezie"
Eficienţa terapeutică a legendarului fruct Noni a fost demonstrată de studiile recente ale specialiştilor de la Universitatea din Hawaii, care au descoperit rolul unor substanţe active din compoziţia fructului în redobândirea sănătăţii.
Este vorba de xeronină, un alcaloid, care contribuie la buna funcţionare a tuturor celulelor, „reparând" zonele afectate de boală. Printre afecţiunile care se tratează cu extrasul de Noni se numără ulcerul gastric, artrita, psoriazisul sau rupturile de ţesuturi sau de vase sangvine.
De asemenea, cercetările riguroase din ultimele decenii au dovedit că această plantă milenară are şi acţiune antiinflamatoare şi este folosită cu succes în tratamentul ulcerului gastroduodenal, fiind numită şi „aspirina Polineziei".
Şi lămîia vine în ajutorul bolnavilor de ulcer
Un minunat remediu pe bază de lămâie vine în ajutorul bolnavilor de ulcer. După multe tratamente alopate, mulţi bolnavi de ulcer se confruntă, în continuare, cu durerile cumplite de stomac, care revin cu aceeaşi intensitate, după încetarea tratamentului alopat. Specialiştii în medicină alternativă au testat un remediu care a dat rezultate miraculoase, dacă acesta este urmat pas cu pas.
Reţeta săptămânii
Un cocktail cu lămâie
Cum se prepară, cum se administrează
Seara, bolnavul trebuie să stoarcă într-un pahar sucul de la o jumătate de lămâie. În acelaşi pahar, se adaugă o lingură de ulei de măsline, presat la rece şi o lingură de miere polifloră. Ingredientele se amestecă foarte bine, până când se omogenizează. Preparatul se acoperă cu un şervet şi se lasă la îndemână, pe o măsuţă aşezată lângă pat, până dimineaţa. Când s-a trezit, bolnavul trebuie să consume toată licoarea din pahar, înainte de a se da jos din pat. După aceea, bolnavul trebuie să stea culcat pe partea dreaptă, timp de 30 de minute.
Tratamentul trebuie urmat, pas cu pas, timp de o lună. Cei care au urmat această terapie s-au simţit foarte bine, nu mai au dureri de stomac şi au voie să mănânce şi preparatele preferate. De două -trei ori pe săptămână, fostul suferind poate să se răsfeţe şi cu o ceaşcă de cafea.